Mihai Ghimpu – Preşedinte interimar şi Speaker concomitent?

Accederea lui Mihai Ghimpu în funcţia de Preşedinte interimar al ţării în mod imperativ trebuie să ducă la îndeplinirea de către Serafim Urechean a atribuţiilor de Preşedinte al Parlamentului. Mihai Ghimpu a avansat spre interimatul funcţiei de Preşedinte din calitatea de Preşedinte al Parlamentului, moment din care se află în exercitarea a două funcţii în stat – Preşedinte al ţării şi Preşedinte al Parlamentului. Trebuie de remarcat că între atribuţiile unui Preşedinte interimar şi ale unui Preşedinte ales nu există nici o deosebire. Chiar dacă Mihai Ghimpu deţine doar temporar funcţia de Preşedinte de ţară, el deţine toată plenitudinea atribuţiilor prezidenţiale fără excepţie. Situaţia dată cade sub incidenţa a 2 articole din Constituţie – art.70 şi 81, – articole care instituie incompatibilitatea calităţii de deputat şi Preşedinte de ţară cu orice altă funcţie retribuită. O persoană nu trebuie să deţină în acelaşi timp două dintre cele mai importante funcţii în stat, funcţii ce ţin de putere executivă şi legislativă. Aceasta contravine nu doar articolelor menţionate din Constituţia RM, dar principiului de drept ce ţine de separaţia puterilor în stat. Trebuie evidenţiat faptul că situaţia temporară în care Mihai Ghimpu va deţine funcţia de Preşedinte interimar poate fi mai mult decât temporară, întrucât în cazul eşecului alegerii Preşedintelui interimatul se va prelungi până aproape un an sau chiar mai mult.

Art. 91 din Constituţie prevede că „dacă funcţia  de Preşedinte al Republicii Moldova devine vacantă sau dacă  Preşedintele  este  demis ori dacă se  află  în  imposibilitatea temporară  de  a-şi  exercita atribuţiile, interimatul  se  asigură,  în ordine, de Preşedintele Parlamentului sau de Primul-ministru. Această formularea ar putea sugera că Preşedintele Parlamentului asigură interimatul funcţiei de Preşedinte al ţării din calitatea funcţiei deţinute, astfel păstrându-şi ambele funcţii. Constituţia nu prevede expres dacă în situaţia dată Speakerul trebuie sau nu pe perioada interimatului funcţiei de Preşedinte de ţară să îndeplinească şi funcţia din Parlament. Dar, logica articolelor din Constituţie privind incompatibilitatea funcţiilor, precum şi cea a articolului 6 din Constituţie care prevede separaţia puterilor în stat, face din art.91 din Constituţie doar un mecanism care asigură ca funcţia de Preşedinte de ţară să nu va rămână vacantă, evitînd astfel crearea unui vacuum de putere.  În context, în cazul interimatului funcţiei de Preşedinte de ţară funcţia de Preşedinte de Parlament este doar un mecanism de accedere spre interimat şi de evitare a unui gol instituţional, nu şi o posibilitate de a cumula atribuţiile a două funcţii.

Prin urmare, ţinând cont de inadmisibilitatea cumulării funcţiei de Preşedinte al ţării şi Preşedintelui de Parlament, dar şi a posibilităţii delegării atribuţiilor Preşedintelui de Parlament unui vicespeaker, în momentul accederii la interimatul funcţiei de Preşedinte al ţării Preşedintele Parlamentului trebuie pe durata interimatului prezidenţial să fie suspendat din funcţia deţinută în Parlament sau să delege atribuţiile de Speaker. Art. 15 alin.2 al Regulamentului Parlamentului prevede o astfel de posibilitate, astfel „vicepreşedinţii Parlamentului îndeplinesc, în modul stabilit de Preşedinte, atribuţiile Preşedintelui, delegate de acesta, la solicitarea sau în absenta lui, inclusiv semnează legile şi hotărârile adoptate de Parlament”. În context, Preşedintele Parlamentului legal poate delega pe o anumită perioadă atribuţiile funcţiei către un vicespeaker.

În situaţia Republicii Moldova atribuţiile Preşedintelui Parlamentului urmează a fi delegate prim-vicespeakerului. Aşadar, pe durata perioadei în care Mihai Ghimpu va îndeplini interimatul funcţiei de Preşedinte al ţării, atribuţiile Preşedintelui Parlamentului trebuie să fie îndeplinite de Serafim Urechean.

În judecarea situaţiei date, exemplul României, care are o Constituţie foarte similară cu cea a Republicii Moldova, este cel mai elocvent. Astfel, în Aprilie 2007 când Traian Băsescu a fost suspendat din funcţia de Preşedinte al României, interimatul a fost asigurat de Nicolae Văcăroiu, Preşedintele Senatului, care la rândul său pe durata interimatului a delegat atribuţiile funcţiei de la Senat vicepreşedintelui Doru Ioan Taracila.

Ar fi bine ca noua Coaliţie de guvernare să fie un exemplu şi să acţioneze în spiritul legii, ci nu cum a acţionat Vladimir Voronin, când a cumulat primele funcţii din stat justificându-se prin anumite inexactităţi constituţionale şi legale.

Preşedintele noului Parlament intră în interimatul funcţiei de preşedinte al Republicii Moldova?

Acesta este titlul unui interviu realizat la Europa Liberă cu Alexandru Arsenie, profesor universitar şi expert în drept constituţional. Sincer să fiu, am fost mai mult decât surprins şi nefiind de acord cu unele afirmaţii făcute, voi face unele remarce la următoarele:

„În conformitate cu prevederile constituţionale şi anume articolul 78 din Constituţia RM stabileşte că şeful statului este ales de către Parlament. Adică Parlamentul actual este de o nouă legislatură şi numai el este în drept să aleagă şeful statului. Adică şeful statului ales de Parlamentul precedent deja cade sub dreptul de a fi reales. Nu a ales Parlamentul la 3 iunie şeful statului. În aceste condiţii domnul Voronin este acum preşedinte interimar. Cum va fi ales preşedintele Parlamentului de această legislatură, mandatul preşedintelui interimar expiră.”

1. Voronin în prezent nu poate fi preşedinte interimar întrucât conform art. 91 din Constituţie interimatul intervine doar în caz de vacanţă a funcţiei (expirare a mandatului, de demisie, de demitere, de imposibilitate definitivă a exercitării atribuţiilor sau de deces) ori dacă se află în imposibilitatea temporară de a-şi exercita atribuţiile. În context, pentru a interveni mai întâi vacanţa funcţiei şi apoi interimatul, în cazul lui Voronin poate fi pusă în discuţie doar problema expirării mandatului. Dar art. 80 din Constituţie prevede explicit că mandatul preşedintelui se exercită de la data depunerii jurământului până la depunerea jurământului de către Preşedintele nou ales. Aşa dar, ţinând cont că un nou preşedinte încă nu a fost ales, respectiv nu a depus jurământ, mandatul lui Voronin este încă activ, chiar dacă încalcă termenul de 4 ani.

2. Interimatul funcţiei trebuia să intervină în momentul în care Voronin a fost ales Speaker. Fiind în incompatibilitatea prevăzută de art. 70 şi 81 din Constituţie privind exercitarea de către deputat şi Preşedinte a oricărei alte funcţii retribuite, iar funcţia de Speaker este una retribuită prin lege, el trebuia să aleagă ori între Preşedinte sau Speaker, în context să-şi dea demisia dintr-o funcţie. În cazul în care îşi dădea demisia din funcţia de Preşedinte intervenea vacanţa funcţiei şi interimatul, care urma să fie exercitat de Speaker, adică tot de Voronin. Dacă s-ar fi întâmplat aşa, abia atunci ar fi fost corectă afirmaţia dl. Arsenie, dar aceasta s-ar fi produs datorită demisiei din funcţie, ci nu graţie nealegerii preşedintelui cum afirmă domnia sa.

3. Acum, după constituirea legală a Parlamentului, Voronin din nou va fi în incompatibilitate, pe lîngă art.70 şi 81 din Constituţie şi Legea privind statutul deputatului în art. 3 spune că mandatul de deputat este incompatibil cu funcţia de Preşedinte, deci în termen de 30 de zile el trebuie să demisioneze din funcţia incompatibilă cu funcţia de deputat. Dacă Voronin nu face acest lucru, conform art. 5 din Legea privind statutul deputatului, el este suspendat de drept din funcţia incompatibilă, adică din cea de Preşedinte. Dacă demisionează din funcţia de deputat el rămâne încă Preşedinte, dar ţinând cont de faptul că este al 2 său mandat, Voronin va pierde şi funcţia de Preşedinte şi funcţia de deputat. Prin urmare, renunţarea la funcţia de deputat pentru a fi încă Preşedinte ar putea fi logică doar în contextul în care se va dori provocarea alegerilor anticipate şi menţinerea/folosirea funcţiei de Preşedinte pentru noile anticipate.

ALEGERI ANTICIPATE: (NE)CONSTITUŢIONALITATEA TERMENULUI DE 45 DE ZILE

Termenul de 45 de zile necesar pentru a fi desfăşurate alegerile anticipare a stârnit discuţii contradictorii, care au dus în regim de urgenţă la elaborarea unui proiect de lege menit sa ajusteze celelalte termene electorale la termenul de 45 de zile. Cu toate aceste dezbateri, îmi pun întrebarea este oare constituţional termenul de 45 de zile pentru desfăşurarea anticipatelor?
Articolul 61 punct (3) al Constituţiei RM stipulează următoarele: „alegerile deputaţilor în Parlament se desfăşoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului precedent.” Astfel, Constituţia, legea supremă a ţării, acordă dreptul de a organiza alegerile până în termen de 3 luni. Acest drept se referă şi la alegerile anticipate, întrucât, din formularea articolului menţionat, cele 3 luni se referă şi la dizolvarea Parlamentului precedent.
Cu toate acestea, Codul electoral, articolul 76 punct (3), prevede că „alegerile anticipate vor avea loc în termen de cel mult 45 de zile de la data intrării în vigoare a decretului”.
Astfel, Constituţia oferă dreptul de a desfăşura alegerile anticipate până în termen de 3 luni, în timp ce o lege organică limitează acest drept până la 45 de zile. Constituţia, însă, este legea fundamentală a statului, iar celelalte legi trebuie să fie conforme cu aceasta. Deci, o lege nicidecum nu poate prevedea stipulări care ar contrazice Constituţia, în caz contrar Curtea Constituţională la sesizare examinează şi declară neconstituţionalitatea (nulitatea) prevederilor care contravin Constituţiei.
În cazul alegerilor anticipate, prevederile Codului Electoral, care stipulează termenul de 45 de zile, contravin Constituţiei întrucât limitează dreptul cetăţenilor de a se încadra în alegeri în termen de până la 3 luni.
În context, avem de a face cu încălcarea unui drept constituţional, fiindcă la numirea datei alegerilor se reiese din termenul de 45 de zile, ci nu din cel constituţional de 3 luni, care ar presupune posibilitatea organizării alegerilor să zicem în 2 luni. Limitarea termenului de organizare a alegerilor duce la limitarea termenului în care cetăţenii au dreptul să se încadreze sau să se informeze cu privire la desfăşurarea campanii electorale.
Este adevărat că termenul de 3 luni este unul maximal, fapt ce înseamnă că alegerile pot fi organizate mai repede. Dar, importanţa acestui termen constituţional rezidă în faptul că dreptul cetăţenilor de a avea posibilitatea de a se încadra în organizarea anticipatelor în termen de până la 3 luni nu poate fi limitat prin lege, chiar dacă însuşi alegerile, după cum am menţionat, pot avea loc mai repede de 3 luni.
Consider că prevederile articolului 76 punct (3) din Codul Electoral sunt neconstituţionale, iar asupra problemei date urmează a fi sesizată Curtea Constituţională în vederea examinării constituţionalităţii lor.

ILEGALITATEA PLĂŢII ÎN AVANS PENTRU PRESTĂRI DE SERVICII

(practica judiciară împotriva Moldtelecomului)

După cum probabil se ştie, pentru mulţi din proprie experienţă, marii prestatori de servicii din Republica Moldova, fie că e vorba de servicii de internet, TV sau telefon, percep plăţi în avans pentru serviciile pe care urmează să le presteze. Acest lucru se întâmplă în ciuda faptului că prevederile Codului Civil, art. 971 punct (1), stipulează expres, în cazul prestării de servicii, că „plata pentru servicii se efectuează după prestarea serviciilor”.
De asemenea, potrivit Regulamentului cu privire la modul de prestare şi achitare a serviciilor locative, comunale şi necomunale pentru fondul locativ, contorizarea apartamentelor şi condiţiile deconectării acestora de la/reconectării la sistemele de încălzire şi alimentare cu apă, adoptat prin Hotărârea de Guvern nr. 191 din 19.02.2002, consumatorul „achită plăţile pentru serviciile prestate în luna precedentă pînă la data indicată în factura de plată. La solicitarea consumatorilor, plata pentru serviciile prestate poate fi achitată în prealabil pe o durată convenită de părţi, conform condiţiilor propuse de ele şi stipulate în contract” (capitolul V, punct. 18). Aceasta înseamnă că plăţile se fac pentru serviciile prestate anterior, iar plata în avans poate fi efectuată doar la solicitarea consumatorului, adică la manifestarea prin negociere a voinţei acestuia.
Derogarea de la regula generală de plată după prestarea serviciilor, prevăzută în normele indicate mai sus, poate avea loc doar prin acordul consumatorului (clientului) sau mai bine spus doar dacă părţile convin astfel. Acest aspect este stipulat şi în comentarii neoficiale la art.971 al Codului Civil.

Condiţia de valabilitate a plăţii în avans este convenirea părţilor care poate surveni doar prin negociere. Însă, ţinând cont de faptul că contractele semnate de Clienţi în cazul prestării de servicii sunt contracte de tip standardizat, elaborate în totalitate de Prestatori la care Clienţii aderă fără a se angaja în negocieri, nu putem vorbi despre întrunirea condiţiei de valabilitate a plăţii în avans şi anume negocierea prevederii în cauză. Aşa dar, prevederile contractelor care prevăd plata în avans sunt prevederi de tip standard, în timp ce pentru a fi în conformitate cu prevederile legale ele trebuie să fie clauze negociate.
Prin urmare, felul în care plata în avans este introdusă în contracte de către Prestatori este ilegală întrucât plata în avans nu poate fi face obiectul unor prevederi de tip standard, ci doar a unor prevederi care exprimă voinţa părţilor prin convenire/negociere. Drept consecinţă, Prestatorii, de jure, din start nu au dreptul să includă în clauze de tip standard prevederi care ar stipula plata în avans, orice stipulări care ar prevede plata în avans trebuie să fie negociate/convenite de părţi.

În context, marţi, 05.05.2009, Curtea de apel Chişinău, într-o acţiune civilă îndreptată împotriva Moldtelecomului, a emis o hotărâre prin care a anulat prevederile din contractul semnat de Client cu Moldtelecom ce prevăd plata în avans, recunoscând astfel ilegalitatea acestei practici în felul în care o practică Moldtelecom.

Deşi, hotărârea este încă cu drept de a fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiţie, o consider una justă, care în sfârşit a tălmăcit litera legii în sensul apărării şi prevenirii defavorizării disproporţionate a consumatorilor.

P.S.:  Şi Moldtelecomul este doar unul dintre Prestatorii de servicii care practică în aşa mod plata în avans.

Troleibuzul 25 – Monument lu’ Urecheanu! :)

un adevărat şlagăr pentru politica autohtonă🙂

Aspecte constituţionale în platformele electorale ale partidelor-(I)

Consolidarea instituţiilor statului şi echilibrarea atribuţiilor între puteri reprezintă a necesitate vitală dacă Republica Moldova doreşte să realizeze în practică consolidarea statului de drept şi să asigure bunăstare socială. Toate politicile publice orientate spre satisfacerea necesităţilor societăţii sunt realizate de către instituţiile publice, prin urmare anume de funcţionalitatea acestora depinde calitatea serviciilor sociale şi bunăstarea economică.

Despre necesitatea unei reforme constituţionale se vorbeşte mult, dar, din păcate, fără multă substanţă. E perioadă electorală şi anume acum partidele se străduiesc să vină în faţa alegătorilor cu multe promisiuni şi ceva  mai multe soluţii concrete. Cu toate acestea, în programele electorale ale partidelor participante în alegeri puţine dintre ele abordează problema reformei constituţionale în privinţa primelor trei instituţii din stat: preşedinte, guvern şi parlament.

Doar patru partide abordează această probleme în platformele lor electorale: PSD, PLDM, PPCD şi UCM.

PSD, PLDM

În esenţă propunerea PSD e simplă şi poate fi rezumată la următoarele: ”PSD propune realizarea reformelor constituţionale, legislative şi instituţionale, orientate spre edificarea unui sistem durabil al organizării de stat a Republicii Moldova în baza democraţiei reprezentative, cu participarea directă şi nemijlocită a poporului la formarea tuturor structurilor puterii.”

Astfel, PSD propune:

·                          alegerea directă a şefului statului – Preşedintele RM. Funcţia preşedintelui trebuie să fie incompatibilă cu apartenenţa la un partid pe perioada exercitării mandatului;

·                          alegerea directă şi nominală a majorităţii deputaţilor în Parlamentul RM, care vor reprezenta cetăţenii din toate unităţile administrativ-teritoriale, nu partide politice.

 

Exact aceeaşi abordare este propusă şi de către PLDM. Astfel, se propune:

·                    Alegerea Preşedintelui ţării prin vot direct de către cetăţeni.

·                    Formarea Parlamentului în baza sistemului electoral mixt. Alegerea a 51 dintre deputaţi prin vot direct şi a 50 dintre deputaţi – în baza listelor de partid.

·                    Asigurarea separării reale a puterilor în stat.

Aşadar, propunerile PSD şi PLDM în vederea consolidării instituţiilor statului se rezumă doar la alegerea directă a preşedintelui şi la alegerea directă a jumătate din deputaţi. Din păcate această abordare este în aceeaşi logică în care s-a produs reforma constituţională din 2000. Şi atunci s-a pus accentul practic doar pe modalitatea de alegere a preşedintelui, reforma realizându-se pentru a-l pune la punct pe preşedintele de atunci Petru Lucinschi. Esenţa problemei nu este dacă preşedintele trebuie ales direct sau nu, ci în mecanismul de distribuire a atribuţiilor între puterile statului. Mai mult ca atât, este vital să determinăm ce dorim de la instituţia preşedintelui în stat. Putem destul de repede să revenim la alegerea preşedintelui de către popor, dar acest lucru nu va schimba multe. Lucinshi a fost ales de popor, iar din aceasta o mai mare stabilitate nu am avut. Lucinshi a dorit să încline balanţa atribuţiilor în favoare preşedintelui, Parlamentul s-a opus, prin urmare a schimbat modalitatea de alegere a preşedintelui şi i-a retras unele atribuţii.

Atât PSD cât şi PLDM nu intră în esenţa problemei, ci doar propun schimbarea faţadei (alegerea), nu şi a esenţei (atribuţiile). Despre rolul preşedintelui şi alegerea deputaţilor am mai scris (aici şi aici).

Cele mai complexe abordări a problemei reformei constituţionale sunt înaintate de către PPCD şi UCM.

PPCD

1.PPCD din start identifică corect problema – necesitatea consolidării statului de drept şi echilibrării atribuţiilor puterilor în stat şi propune modelul de urmat – republică parlamentară (Germania, Italia, etc.), dar, chiar prin prima propunere pe care o face (modificarea art. 78 şi 80 din Constituţie  prin care Preşedintele republicii ar fi lipsit de dreptul de a dizolva Parlamentul) produce o distanţare de modelul republicilor parlamentare. Lipsa dreptului de a dizolva Parlamentul este mai mult o trăsătură a republicilor prezidenţiale, astfel în SUA Preşedintele nu poate dizolva Congresul, în aşa fel echilibrându-se puterile Preşedintelui în raport cu autoritatea legislativă. În modelele republicilor parlamentare, Preşedintele, în anumite condiţii, are dreptul de a dizolva Parlamentul. Aceasta prerogativă fiind prezentă atât în Germania, cât şi în Italia, ţări indicate drept model în platforma electorală pentru Republica Moldova. Posibilitatea de a organiza alegri anticipate este o trăsătura distinctivă a republicilor parlamentare (unde judecător al crizelor politice este electoratul), iar pentru aceasta e nevoie anume de posibilitatea de a dizolva Parlamentul. Posibilitatea de a dizolva Parlamentul este un mecanism de a depăşi crizele politice şi blocajele instituţionale, oferind alegătorilor dreptul de a judeca, ci nu negociatorilor de culise. Astfel, în principiu, menţinerea  acestei atribuţii este binevenită pentru funcţia de Preşedinte.

2. Însă, următoarea propune, de a modifica art.98 în următoarea redacţie „fracţiunea parlamentară sau coaliţia postelectorală majoritară în Parlament, care deţine nu mai puţin de 50+1 de mandate, îi prezintă Preşedintelui spre desemnare candidatura prim-ministrului ”, este una extrem de bine venită. Iată ce am scris anterior la această problemă: Consultarea fracţiunilor parlamentare, în vederea nominalizării unui candidat la funcţia de Prim-ministru, trebuie să fie exclusiv un mecanism de mediere menit să contribuie, după caz, la consolidarea unei coaliţii parlamentare. Aceasta înseamnă că preşedintele nu poate să propună o candidatură în afara voinţei coaliţiei parlamentare. În momentul de faţă, Constituţia Republicii Moldova prevede doar obligaţia de a consulta fracţiunile parlamentare, dar nu şi obligaţia de a ţine cont de voinţa majorităţii parlamentare. Această prevedere, plusată de posibilitatea Preşedintelui de a dizolva Parlamentul dacă nu acceptă votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 45 de zile de la prima solicitare, creează o situaţie în care, sub pericolul dizolvării, Legislativul poate accepta un Prim-ministru impus de Preşedinte. Astfel, se ajunge la o situaţie, când deşi Parlamentul votează un Prim-ministru impus de Preşedinte, responsabilitatea actului guvernării cade totuşi pe umerii Parlamentului şi nu a Preşedintelui. Prin urmare, Legislativul este responsabil pentru activitatea Guvernului care, însă, nu este expresia voinţei unei majorităţi parlamentare, ci a voinţei Preşedintelui. Un astfel de Guvern, care nu are în spate o majoritate parlamentară, este un Guvern slab şi vulnerabil, întrucât o guvernare eficientă se bazează pe necesitatea trecerii prin Parlament a pachetelor legislative necesare asigurării unui cadru legal adecvat de activitate, respectiv pe o majoritate parlamentară. Logica răspunderii politice dictează necesitatea unei stipulări exprese a faptului că nominalizarea candidaturii pentru funcţia de Prim-ministru nu poate să iasă în afara voinţei majorităţii parlamentare. Mai mult ca atît, în cazul în care Preşedinte este ales de către Parlament şi nu de popor, normalitatea unei astfel de prevederi este dictată şi de necesitatea legitimării populare a Guvernului, legitimitate transferată Guvernului prin votul de încrede acordat de parlamentari, care sunt aleşii poporului, şi nu de preşedinte.

va urma

S-a băgat moaşte!

E perioadă electorală, unii se agită….. iar alţii săptămâna trecută faceau bani pe seama credinţei!

Mii de credincioşi vin zilnic la biserica din Grătieşti ca să vadă icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni”. Info-Prim-Neo

Am vrut să scriu ceva, însă, am dat peste o expunere care de minune încadrează esenţa icoanelor făcătoare de minuni, moaştelor şi credincioşilor gata să te calce în picioare în numele credinţei!

S-a băgat moaşte!

de Florin NEGRUŢIU, GÂNDUL | 27 OCTOMBRIE 2008

De dimineaţă, văzând femeile tăvălite-n praf sub copitele turmei de cuvioşi salivând după moaştele Sfântului Dimitrie, m-a cuprins aceeaşi greaţă pe care mi-o provoacă policrucii din autobuz, care se închină larg când trec pe lângă o biserică, dar nu se ridică să-i dea locul gravidei de lângă ei. Am retrăit scenele de pe vremuri, când oamenii se omorau când se băga carne la alimentara: o haită flămândă, capabilă să te sfâşie dacă-i stai în cale şi care, acum, când carnea s-a terminat, tânjeşte după oasele uscate de măduvă ale Sfântului.

Reporterul nostru care a fost azi la Patriarhie ne povestea scene revoltătoare – jandarmi mânând oameni ca pe vite, smintiţi fără simţuri răsturnând căruciorul unei femei doar ca să mai înainteze câţiva paşi până la raclă, preoţi exasperaţi care ţipau la năvălitori: „Nu aveţi nici cel mai elementar bun simţ…”

Cu alte ocazii, aş fi scris indignat despre politicienii care şi-au făcut un obicei din a linge moaştele tuturor sfinţilor sau despre piloşii lui Dumnezeu care intră prin spate, mână-n mână cu gestionarii lăcaşului. Ei sunt credincioşii de lux, un fel de şoferi ai tovarăşului prim, care nu stau la rând, iau direct prin spate. Ne-am obişnuit cu ei, aşa cum ne-am obişnuit cu toate relele, şi prea multe lucruri nu mai sunt aici de spus.

În schimb, despre noi, oamenii duşi sau neduşi la Biserică, merită să vorbim puţin.

Dacă foamea de Dumnezeu ar fi provocat o îmbulzeală sfântă sau dacă am fi asistat la scene cutremurătoare de devoţiune mistică, toată povestea aceasta ar fi avut un sens. Dacă turma ar fi fost întărită de credinţă, atunci am fi putut vorbi de speranţă. Nu mă îndoiesc că la Patriarhie au fost mulţi oameni decenţi şi buni.

Dar, ca mulţime, oamenii aceştia au dat un spectacol îngrozitor. Credinţa uneşte, însă, din imaginile pe care televiziunile le-au transmis pe parcursul întregii zile, n-am văzut o turmă unită de credinţă, cu frică de Dumnezeu şi păstorită blând. Am văzut, în schimb, o mulţime de fiinţe singure, egoiste şi înspăimântate. Căci frica i-a făcut să se calce în picioare, frica inconştientă că nu vor ajunge să-şi frece hainele de raclă şi că, astfel, vor mai pierde un prilej să-i ajute Dumnezeu. Fiecare a dorit să aibă linia lui directă şi personală cu Cel de Sus, chiar dacă, pentru asta, a trebuit să-i calce pe gât pe cei de jos.

Sunt mulţi în autobuz care-şi fac cruce, să-i ajute Dumnezeu, să aibă noroc. Şoferii îşi duc maşinile la sfinţit şi poartă iconiţe la oglindă să nu păţească vreun accident. De Bobotează, se ia apă sfinţită, din care se bea să nu te lovească vreo boală. Nu ştiu cât e credinţă în ritualurile acestea şi cât e superstiţie. De multe ori, îmi pare însă că Dumnezeu a plecat din gesturile noastre zilnice, lăsându-ne să facem o gimnastică mecanică, lipsită de conţinut, pe care n-o înţelegem. Redevenim, astfel, primitivi, în fricile noastre atavice, în lipsa noastră de ruşine şi de compasiune, în egoismul şi însingurarea noastră. Oameni fără Dumnezeu.