Vieru, Teodorovici – Doi astri rataciti

Valoarea vine din simpla omenie

Cel mai trist e ca viata ne face sa neglijam si sa disconsideram omul cit e printre noi, si numai moartea ne face sa-l pretuim !

Animat Planet – Homo politicianus si Capra cu trei iezi

PROTV, CCA şi aria de acoperire

PROTV-ului i-a fost refuzată „prelungirea de drept” a licenţei, iar opinia publică (partide, presa, personalităţi, etc.) a răbufnit în apărarea practic a unicului post TV (dacă facem abstracţie de TV 7) care încearcă să abordeze critic procesele publice din RM.

Nu cred că scopul recentelor atacuri asupra PROTV-ului este de a închide postul de televiziune, de altfel scandalul intern şi critica organismelor internaţionale va fi mult prea mare cu riscuri grave de imagine pentru guvernanţi, precum cred că şi intimidarea în vederea corectării politicii editoriale este doar un obiectiv secundar. În momentul în care va expira actuala licenţă a PROTV-ului, canalele 37 – Chişinău, 58 – Bălţi, 26 – Varniţa, 48 – Cahul şi 54 – Orhei pe care în prezent îşi difuzează emisiunile postul vor fi  anunţate în concurs. Mai mult ca sigur PROTV-ul va obţine din nou licenţa, însă, postul s-ar putea trezi fără o parte din canalele pe care emitea. Astfel, limitând aria de acoperire va fi diminuat şi impactul politicii editoriale a PROTV-ului asupra electoratului.

Din păcate decizia CCA de a refuza „prelungirea de drept” a licenţei PROTV are acoperire legală. Articolul 24 al Codului audiovizualului stipulează în punctul (1) că „Licenţa de emisie se prelungeşte de drept radiodifuzorului, la solicitare, dacă acesta a activat în conformitate cu prevederile prezentului cod şi a respectat, pe parcursul termenului de validitate a licenţei de emisie, condiţiile prevăzute în ea.” Uite aici e şi buba posturilor TV, nici un post TV din RM nu activează în strictă conformitate cu prevederile legislaţiei audiovizuale, cele mai dese încălcări fiind legate de plasarea publicităţii. Aceste încălcări şi servesc drept temei (în cazul dat drept pretext) ca licenţa să nu fie „prelungită de drept”, întrucât prevederile art.24 nu concretizează dacă este vorba de încălcări grave sau mai puţin grave.

Sper totuşi să fie vorba doar de o simplă intimidare, iar licenţa să fie prelungită, iar toate canale de emisie reconfirmate. 

STRATEGIA DE DEZVOLTARE A SOCIETĂŢII CIVILE

Astăzi, Parlamentul RM a adoptat în plen Hotărârea pentru aprobarea Strategiei dezvoltării societăţii civile în anii 2009-2011. Decizia adoptată, ca de obicei,  a stârnit discuţii aprinse, dar din păcate, iarăşi ca de obicei, nu vis-a-vis de textul propriu-zis al proiectului. Majoritatea comunistă a fost acuzată de către o parte a opoziţiei de încercarea de a subordona prin această strategie societatea civilă, de a distruge spiritul civic şi de a submina dreptul la asociere! După felul cum se adoptă multe legi importante, astfel de învinuiri cu siguranţă sunt justificate. Însă, în cazul dat, opoziţia parlamentară în încercarea de a fi cât mai opozantă în faţa opiniei publice a fost mai „catolică decât papa de la Roma” şi prin atitudinea sa a lovit nu în PCRM (după cum şi trebuie să o facă), ci, fără să-şi dea seama, a lovit în însăşi societatea civilă.

Ca persoană care a fost implicată în elaborarea acestei Strategii nu pot să nu punctez anumite lucruri pe marginea acestei iniţiative.

1. Strategia dată nu este emanaţia dorinţei majorităţii parlamentare, aşa cum s-a afirmat de către unii deputaţi din opoziţie, ci reprezintă întruchiparea propunerilor venite de la diverse ONG-uri. Ideea Strategiei a fost lansată în cadrul Conferinţei anuale Cooperarea dintre Parlament şi societatea civilă, care a avut loc pe 04 Februarie 2008, şi a fost discutată pe parcursul mai multor mese rotunde cu participarea reprezentanţilor a mai multor ONG-uri (18 martie, 27 martie şi 8 aprilie 2008).
2. În februarie 2008, la scurt timp după conferinţa sus-menţionată, 2 proiecte ale Strategiei (un proiect conceptual propus de Parlament şi altul propus de Asociaţia EcoTiras) au fost publicate spre discuţii publice pe site-ul Parlamentului. În consecinţă, propuneri şi comentarii pe marginea textelor expuse au parvenit de la Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului (CReDO), Centrul de Resurse Tineri si Liberi, EveryChild Moldova, Asociaţia EcoTiras, Amnesty International şi UNDP Moldova (multe alte ONG-uri au subscris la comentariile ONG-urilor menţionate).
3. Textul Strategiei prezentate spre adoptare Parlamentului a reprezentat simbioza între primele 2 proiectele propuse spre discuţi şi comentariile/sugestiile survenite de la ONG-urile care şi-au exprimat dorinţa de a participa la dezbaterea acestei probleme. În cazul dat, interesele restrânse ale PCRM-ului chiar nu au nici o implicare în definitivarea acestui proiect, întrucât s-a mers pe ideea de a acorda ONG-urilor posibilitatea de a juca rolul decisiv.
4. După înregistrarea în Parlament a proiectului de Hotărâre pentru aprobarea Strategiei dezvoltării societăţii civile în anii 2009-2011, pe marginea proiectului a mai parvenit un comentariu din partea Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei.

Este loc de mai bine (spre exemplul a avut dreptate deputatul V.Filat care a afirmat că e mai bine ca acest proiect să fie adoptat prin lege şi nu prin hotărâre, astfel pentru ai acorda o mai mare importanţă juridică), dar, totuşi această Strategie reprezintă un pas înainte, deoarece impune Guvernul să elaboreze un Plan de acţiuni pentru abordarea unor probleme foarte importante pentru dezvoltarea societăţii civile, precum ar fi: 

• Instituţionalizarea cadrului de consultanţă, monitorizare şi evaluare a politicilor publice;
• Crearea unui cadru legal şi fiscal favorabil dezvoltării durabile a sectorului asociativ (adoptarea legii 2% şi a unor mecanisme de stimulare a acţiunilor filantropice, etc.);
• Dezvoltarea spiritului activ  civic şi a voluntariatului.

Strategia este o acţiune importantă şi binevenită, însă totul depinde de felul cum va fi implementată. Planul de acţiuni, care cade în sarcina Guvernului, evident nu va fi elaborat în câteva zile şi cu atât mai mult nu va fi implementat în câteva luni, prin urmare rolul determinat în implementarea acestei Strategii o va juca noua configurare politică care va reieşi în urma alegerilor parlamentare. 

ALEGERILE: Sisteme electorale şi Republica Moldova

Funcţionalitatea unei democraţii se apreciază nu numai după felul cum este „repartizată diviziunea muncii” (crearea unui mecanism de check and balance între puteri) între instituţiile statului sau după calitatea legislaţiei care este adoptată, ci şi după felul în care se desfăşoară alegerile într-un stat.

Sistemul electoral implementat este de o importanţă majoră într-o democraţie întrucât în dependenţă de tipul sistemului practicat  se poate proiecta voinţa (puterea) reală a poporului.

În privinţa alegerilor parlamentare, în prezent, sunt practicate 3 mari tipuri de sisteme electorale: majoritar, proporţional şi mixt. Această clasificare vine după modul în care sunt câştigate (repartizate) mandatele de deputat.

Astfel, majoritare sunt acele sisteme în care cel care obţine majoritatea este declarat învingător, se aplică principiul „câştigătorul ia tot”. Majoritatea poate fi relativă, în acest caz scrutinul este cu un singur tur, iar cel care obţine cele mai multe voturi se consideră învingător, fie majoritatea poate fi absolută, caz în care scrutinele sunt organizate în două tururi, iar câştigător este acela care obţine 50 plus unul din voturile valabil exprimate. Sistemele majoritare sunt în principal uninominale, ceea ce înseamnă că fiecărei circumscripţii îi corespunde un singur loc disputat, alegătorul alege între candidaţi individuali şi are un singur vot. Dar sistemele majoritare pot fi şi plurinominale (în bază de listă), acest sistem este folosit în SUA pentru alegerea preşedintelui, astfel alegătorii votează în fiecare stat pentru Mari electori (ci nu pentru candidaţii propriu-zis), care la rândul lor îl aleg pe Preşedinte.

Acest tip de sistem electoral oferă o serie de avantaje materializate într-o legătură personalizată ales-alegător (respectiv creşte responsabilitatea alesului în faţa alegătorului ) şi în simplitatea procesului electoral (alegătorul votează un singur candidat, nu o mulţime de candidaţi ca în cazul listelor), dar, totodată acest sistem prezintă şi un minus substanţial prin faptul că nu oferă reprezentare celor care nu se regăsesc în majoritate.

Sistemele majoritare uninominale de regulă permit formarea unor majorităţi stabile şi a unor guverne puternice.

Sistemul proporţional se focusează în principal asupra problemei reprezentativităţii, aici fiind asigurată reprezentarea nu doar a majorităţii, ci şi a minorităţii. Reprezentarea proporţională, cel mai des, înseamnă votarea listelor de candidaţi, iar repartizarea mandatelor se face proporţional cu numărul de voturi obţinute de partide. Dar, odată cu reprezentarea tuturor categoriilor de voturi, reprezentarea proporţională duce şi la dispersarea voturilor prin accederea în Parlament a mai multor partide. Astfel, realizarea unor majorităţi stabile şi puternice în astfel de sisteme este mai dificilă, prin urmare este afectată stabilitatea politică.

Este important de menţionat că sistemele proporţionale – prin votarea listelor de partid – oferă un mai mare avantaj partidelor politice, care pot include după bunul plac fără a ţine cont opinia electoratului diverse persoane pe listă, şi respectiv dezavantajează alegătorii care votează o listă şi nu candidat concret.

Sistemul mixt combină în forme diferite atât votul majoritar cât şi reprezentarea proporţională. În principiu, acest sistem presupune alegerea unei parţi a deputaţilor prin vot uninominal majoritar, iar a celeilalte părţi pe listă de partid, fiecare alegător având la dispoziţie 2 voturi – unul pentru un candidat individual din circumscripţia uninominală, iar celălalt pentru lista de partid.  

În mod firesc, toate sistemele au avantaje, dar şi dezavantaje. Prin urmare, s-a purces la identificarea unor mecanisme pentru a echilibra dezavantajele. Astfel, s-au pus în aplicare următoarele mecanisme:

• Aplicarea principiul compensării. În cazul scrutinului majoritar uninominal aceasta înseamnă că mandatele care nu se adjudecă din primul tur cu o majoritate absolută, sunt repartizate ulterior proporţional în baza scorurilor generale (suma tuturor voturilor obţinute de candidaţii uninominali ai partidului) pe care le obţin partidele la nivel naţional (ex.: recentele alegeri parlamentare din România). Iar în cazul sistemelor mixte se aplică compensarea atunci când în circumscripţiile uninominale un partid obţine mai puţine mandate decât ar presupune principiul reprezentării proporţionale rezultat din alegerile în bază de listă. Atunci partidului i se acordă o compensare până nu se ajunge la proporţia rezultată din alegerile pe bază de listă (ex.: Germania).
• În cazul sistemelor proporţionale, pentru a minimiza efectul dispersării voturilor, se aplică pragul electoral şi prima electorală. Cu toate acestea pragul electoral afectează însăşi principiul reprezentării proporţionale, astfel se pot crea situaţii când până la 28% (exemplul Moldovei în 2001 ) din voturile valabil exprimate nu sunt reprezentate (cei care nu trec pragul electoral).
• De asemenea, în cazul sistemelor proporţionale, pentru a mări gradul de implicare a alegătorului şi respectiv pentru a reprezenta mai exact voinţa lui, se practică votul preferenţial opţional sau obligatoriu. Astfel, alegătorul poate opera schimbări în ordinea candidaţilor prezentaţi de partid pe liste. Votând partidul alegătorul are şi opţiunea de a nominaliza un anumit candidat din listă, iar mandatele de pe listă se atribuie în dependenţă de câte nominalizări au candidaţii. Prin urmare se aplică ordinea dorită de alegător şi nu ordinea pe care o doreşte partidul. Acest mecanism este practicat în mod covârşitor în ţările UE (Ex.: Austria, Belgia, Cehia, Cipru, Danemarca, Letonia, Olanda, Slovacia, Suedia, Estonia, Finlanda, Grecia, Polonia, Slovenia, Luxemburg), pe când principiul listei blocate este practicat doar în Italia, Portugalia, Spania, Bulgaria. În aceeaşi logică de implicare mai activă a alegătorului vine şi votul unic  transferabil. Aceasta înseamnă că alegătorul are un vot pe care îl poate transfera de la un candidat la altul, alegătorul marchează prima opţiune, a doua opţiune ş.a.m.d. Astfel, dacă prima opţiune primeşte fie prea multe voturi şi nu are nevoie de votul dat, fie prea puţine şi este exclus din cursă, atunci votul trece la cea de-a doua opţiune ş.a.m.d. 

Ce avem în Republica Moldova?

În Republica Moldova, în prezent, avem un sistem electoral proporţional care se organizează pe bază de listă de partid la nivelul unei singure circumscripţii electorale care reprezintă 101 de mandate.

Din păcate acest sistem nu este unul făcut să avantajele alegătorii, ci unul menit să reprezinte cât mai substanţial voinţa partidelor politice. Astfel, sistemul electoral moldovenesc:

·        nu reprezintă o legătură personalizată directă între alegător-ales, legătură care poate fi creată prin fie vot uninominal sau mixt, fie, în cazul scrutinelor pe bază de listă, prin aplicarea votului preferenţial.

·        alegerea candidaţilor este îndepărtată şi mai mult de alegători prin faptul că alegerea listei se face la nivel naţional, ci nu la nivel regional (ex.: în ţările UE toate scrutinele proporţionale pe bază de listă se organizează în baza mai multor circumscripţii regionale care au repartizate un anumit număr de mandate, ci nu în baza unei singure circumscripţii naţionale cum e în cazul Moldovei)

·        creează disproporţii de reprezentare (pragul electoral destul de ridicat duce la nereprezentarea unui număr mare de voturi ale partidelor care nu trec pragul). Exemplul anului 2001 când pragul de asemenea a constituit 6% ne arată circa 28% din numărul de voturi nereprezentate.

·        nu oferă alegătorului posibilitatea de a juca un rol activ şi de a interveni în selecţia candidaţilor. Listele prezentate de partide sunt „liste blocate”, în aşa mod alegătorul nu poate schimba ordinea candidaţilor şi este pus în faţa faptului împlinit.

Sugestii pentru sistemul electoral moldovenesc 

În mod evident este necesară căutarea unui echilibru între necesitatea de a acorda alegătorului posibilitatea de a alege direct persoana dorită şi necesitatea unei reprezentări proporţionale echitabile a voinţei poporului.

Pe de o parte, partidele politice reprezintă un instrument extrem de important în gestionarea puterii în stat, pe de altă parte voinţa alegătorului este expresia acestei puteri.

Astfel, combinarea avantajelor sistemelor electorale existente cu aplicarea mecanismelor de echilibrare a dezavantajelor trebuie privită ca o soluţie de reînnoire a actualului sistem electoral depăşit din Republica Moldova.

O direcţie în promovarea unei schimbări echilibrate ar fi adoptarea unui sistem mixt, cu alegerea unei jumătăţi de deputaţi pe baza circumscripţiilor uninominale  regionale, iar celei de-a doua pe bază de listă cu aplicarea votului preferenţial. Astfel, se aplică şi o legătură directă personalizată cu alegătorii – prin vot uninominal, se respectă principiul reprezentării proporţionale (inclusiv a minorităţii) – prin vot în bază de listă, precum şi se oferă dreptul alegătorului de a interveni (gestiona) în alegerea sa – prin vot preferenţial obligatoriu.

În Republica Moldova politicienii s-au obişnuit cu faptul că ei trebuie să deţină controlul total, alegătorilor oferindu-li-se o opţiune cât mai îngustă în alegere, fie votezi întreaga listă aşa cum ţi se prezintă fie stai acasă. În aşa fel, liderii politici joacă rolul decisiv în cadrul proceselor electorale, fără ca alegătorul să-şi poată exprima pe deplin voinţa. Prin urmare, avem o manifestare diformată a voinţei alegătorului pentru că chiar dacă votăm o listă s-ar putea să avem dubii extrem de serioase faţă de unii candidaţi de pe acea listă. Asupra acestora nu putem să ne exprim nemulţumirea decât stând acasă, iar dacă totuşi votăm lista, în pofida nemulţumirii faţă de ei, prin votul exprimat contribuim la alegerea lor. Astfel, alegătorul este forţat fie să nu-şi exprime dreptul de a alege, fie să-şi exprime voinţa într-o formă diformată.

ADEVĂRATA ISTORIE

Valeri Kuzmin, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federaţiei Ruse în Republica Moldova, doctor în ştiinţe istorice, şi-a exprimat îngrijorarea faţă de lucrările unor autori care încearcă să falsifice istoria celui de-al Doilea Război Mondial, să creeze mituri noi privind istoria naţională a popoarelor ex-sovietice, ceea ce devine, în opinia lui, o piedică serioasă în stabilirea unor relaţii benefice între noile state independente. (sursa: jurnal.md, 02.12.2008)

În prezent, propagarea doar a imaginii eliberatoare a armatei sovietice este repusă practic ca element de bază al politicii de stat în domeniul istoriei în Federaţia Rusă, iar orice încercări de a dezbate evenimente care contrazic poziţia eliberatoare a armatei sovietice sunt taxate ca încercări de a falsifica sau rescrie istoria celui de-al Doilea Război Mondial.

Este adevărat că URSS a contribuit cel mai decisiv la înfrângerea teroarei fasciste în timpul celui de-al doilea război mondial. Precum este adevărat şi faptul că URSS a avut cele mai mari pierderi atât materiale, dar în special umane în această luptă. Meritul URSS în victoria împotriva fascismului nu poate fi minimalizat sau marginalizat, iar memoria victimelor fascismului nu ne poate permite acest lucru. Însă, aprecierea rolului URSS în victoria împotriva fascismului nu poate fi făcută prin omisiune şi manipulare a evenimentelor neconvenabile. Concentrarea exclusivă a atenţiei doar asupra rolului glorios al URSS de învingător al fascismului şi eliberator al Europei este un afront adus istoriei atât timp cât nu se vorbeşte şi despre acţiunile agresive şi represive întreprinse de URSS în cel de-al Doilea Război Mondial.

Iată doar câteva evenimente asupra cărora aş vrea să aud răspunsuri de la cei care vorbesc doar despre rolul eliberator al URSS în cel de-al Doilea Război Mondial:

 

1. Cine a semnat la 23 august 1939 Pactul Molotov-Ribbentrop în care URSS şi Germania nazistă au delimitat sferele de influenţă în Europa? Care este rolul acestui pact în declanşarea doar peste 1 săptămână a celui de-al Doilea Război Mondial ?
2. După atacul Germaniei asupra Poloniei şi declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial, cine la17 septembrie 1939 introduce pe teritoriu polonez armata roşie şi ocupă mai mult de jumătate de Polonie? Cine a efectuat după ocupaţie deportarea a sute de mii de polonezi în Siberia? Cine a organizat represalii împotriva ofiţerilor şi soldaţilor polonezi? Cine a executat la Katâni circa 20 mii de ofiţeri şi soldaţi polonezi?
3. Cine a atacat Finlanda în noiembrie 1939? Cine a anexat în urma acestei agresiuni teritorii finlandeze?
4. Cine a anexat în 1940 ţările Baltice, Basarabia şi Bucovina de Nord? Cine a organizat deportările şi represaliile ce au urmat acestor anexări?
5. De ce din august până în octombrie 1944 armata sovietică s-a oprit la câţiva km de capitala Poloniei, Varşovia, şi a urmărit inactivă cum armata germană a ucis peste 200 mii de civili, a înăbuşit revolta militară a rezistenţei poloneze şi a distrus practic întregul oraş?
6. De ce armata sovietică după 1945 nu s-a retras acasă din teritoriile eliberate? De ce URSS a impus prin forţă regimuri comuniste loiale Moscovei?
7. Toate aceste acţiuni reprezintă sau nu o dovadă de politică agresivă şi represivă?

Pentru Europa de Vest victoria împotriva fascismului într-adevăr a dus la unitate şi prosperitate prin democraţie şi economie de piaţă. Pentru Europa de Est însă, anume datorită armatei sovietice, a urmat o jumătate de secol de totalitarism, represiune şi în final sărăcie.

Istoria trebuie apreciată în complexitatea evenimentelor care au loc. Atât timp cât Rusia ostentativ va refuza asumarea răspunderii şi pentru acţiunile agresive şi represive efectuate de URSS în cel de-al doilea război mondial, exact atât timp Rusia nu poate pretinde asupra dreptului moral să-i înveţe pe alţii ADEVĂRATA ISTORIE.

CURĂŢENIA ALEŞILOR

De ceva vreme, în blogosfera moldovenească, se discută despre nevoia unui Parlament mai curat. Profit de ocazie să spun şi eu ce cred despre curăţenia aleşilor.

Consider că poporul are acel Parlament pe care îl merită. Iar mizeria sesizată în Parlament nu este decât reflecţia mizeriei din societate. Atât timp cât vom avea o societate murdară, exact atât timp vom avea şi un Parlament la fel de curat. De regulă, se spune că Parlamentul, ca întruchipare a celei mai importante instituţii din stat, trebuie să fie etalonul unei comportări civilizate şi un exemplu de responsabilitate politică şi civică. Parlamentul însă este ales, iar lumea alege nu după cum trebuie, ci după cum simte. Iar omul simte după felul cum este. Dacă cineva îşi bate copilul şi femeia, fură de la vecin şi nu numai, iar între timp consideră că aceasta e normal,  atunci individul nu va avea nicio problemă în a vota un hoţ sau un bădăran. Dacă cineva nu ştie a citi sau a vorbi, cît de cît acceptabil, atunci cu siguranţă nu va avea nico problemă în a vota un agramat sau un înjurător.

Adevărul e că avem o societate pestriţă, compusă din intelectuali, agramaţi, proşti, activişti, nepăsători, hoţi, muncitori, oneşti, mincinoşi, iubitori, etc. Respectiv şi la alegeri participă câte un pic dintre toţi, iar rezultatul este la fel – CÂTE UN PIC DINTRE TOŢI.

Dar, asta nu înseamnă că dorinţa de a avea mai multă curăţenie nu-şi are rostul. Şi eu vreau ceva mai curat… deci salut şi tolerez ideile 1, 2, 3, cu toate că pastrez un mare DAR !!

p.s.: daca ar fi sa parafrazez un gind: Moldovenii au votat acest Parlament. El demonstreaza ca Moldova este astăzi o groapa de gunoi din punct de vedere axiologic.

Спартак Москва-Динамо Киев 1:4. Комментарий военного корреспондента.

Un pamflet la meciul de ieri racordat la ultimele evenimente !

Комментарий военного корреспондента, перешедшего на работу в спортивную редакцию, к матчу Спартак-Динамо: После акта неприкрытой агрессии со стороны москвичей на 4-й минуте встречи, оставшиеся 86 минут киевляне принуждали Спартак к миру. Благодаря проведенным четырем блестящим спецоперациям цель была достигнута – команда соперника была полностью децентрализована (по два раза в каждом тайме). Отличились полевые бомбардиры Милевский (украинец) и Бангура (иностранный наемник). Народные ополченцы Спартака (т.н. фанаты) потребовали отдать Главного Верховнокомандующего Черчесова под трибунал! Жертв и разрушений нет.

Побомбить немножко

Когда жители Воронежской области узнали, что Владимир Путин пообещал выделить Южной Осетии 10 миллиардов рублей, а Юрий Лужков пообещал заново выстроить Цхинвали, они обратились к президенту Грузии Михаилу Саакашвили с просьбой побомбить немножко и Воронежскую область.

Rusia si solutionarea conflictelor (imagini cecene)

Groznii before

Groznii after

Groznii before

Groznii after

Groznii before

Groznii after

Groznii before

Groznii after

Georgia si trupele de mentinere a pacii

Dupa ce apele se vor mai limpezi cit de cit in Georgia, multa lume in Occident si evident la Tbilisi va vorbi despre necesitatea unei noi misiuni de mentinere a pacii. Dar sa fim realisti, cite din ele vor putea fi realizabile? De cite ori pina in prezent s-a scris si s-a afirmat ca in Transnistria trebuie sa fie o alta misune de mentinere a pacii? De cite ori s-a spus ca trebuie sa fie o misiune cu implicare europeana, sub mandat OSCE sau UE, dar si cu elemenete ruse? Corect, de foarte multe ori si la nivel foarte inalt, dar nimic nu s-a schimbat! Este greu de crezut ca Rusia va ceda influenta pe care si-o impune cu tancurile, intr-o regiune care pentru ei chiar este de interes strategic (nu ca Transnistria), prin intermediul unor mecanisme de mentinere a pacii venite din Occident.
Lucrurile poate (sau mai mult ca sigur) se vor schimba. Dar la moment, din toate posibilele variante, o certitudine pare a fi previzibila – din formatul actual al misiunii de mentinere a pacii (care in osetia era format dintr-un batalion georgian, osetin si rus) vor fi exculisi georgienii. Exclusi evident de rusi!!!