E perioadă electorală, unii se agită….. iar alţii săptămâna trecută faceau bani pe seama credinţei!
„Mii de credincioşi vin zilnic la biserica din Grătieşti ca să vadă icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni”. Info-Prim-Neo
Am vrut să scriu ceva, însă, am dat peste o expunere care de minune încadrează esenţa icoanelor făcătoare de minuni, moaştelor şi credincioşilor gata să te calce în picioare în numele credinţei!
S-a băgat moaşte!
de Florin NEGRUŢIU, GÂNDUL | 27 OCTOMBRIE 2008
De dimineaţă, văzând femeile tăvălite-n praf sub copitele turmei de cuvioşi salivând după moaştele Sfântului Dimitrie, m-a cuprins aceeaşi greaţă pe care mi-o provoacă policrucii din autobuz, care se închină larg când trec pe lângă o biserică, dar nu se ridică să-i dea locul gravidei de lângă ei. Am retrăit scenele de pe vremuri, când oamenii se omorau când se băga carne la alimentara: o haită flămândă, capabilă să te sfâşie dacă-i stai în cale şi care, acum, când carnea s-a terminat, tânjeşte după oasele uscate de măduvă ale Sfântului.
Reporterul nostru care a fost azi la Patriarhie ne povestea scene revoltătoare – jandarmi mânând oameni ca pe vite, smintiţi fără simţuri răsturnând căruciorul unei femei doar ca să mai înainteze câţiva paşi până la raclă, preoţi exasperaţi care ţipau la năvălitori: „Nu aveţi nici cel mai elementar bun simţ…”
Cu alte ocazii, aş fi scris indignat despre politicienii care şi-au făcut un obicei din a linge moaştele tuturor sfinţilor sau despre piloşii lui Dumnezeu care intră prin spate, mână-n mână cu gestionarii lăcaşului. Ei sunt credincioşii de lux, un fel de şoferi ai tovarăşului prim, care nu stau la rând, iau direct prin spate. Ne-am obişnuit cu ei, aşa cum ne-am obişnuit cu toate relele, şi prea multe lucruri nu mai sunt aici de spus.
În schimb, despre noi, oamenii duşi sau neduşi la Biserică, merită să vorbim puţin.
Dacă foamea de Dumnezeu ar fi provocat o îmbulzeală sfântă sau dacă am fi asistat la scene cutremurătoare de devoţiune mistică, toată povestea aceasta ar fi avut un sens. Dacă turma ar fi fost întărită de credinţă, atunci am fi putut vorbi de speranţă. Nu mă îndoiesc că la Patriarhie au fost mulţi oameni decenţi şi buni.
Dar, ca mulţime, oamenii aceştia au dat un spectacol îngrozitor. Credinţa uneşte, însă, din imaginile pe care televiziunile le-au transmis pe parcursul întregii zile, n-am văzut o turmă unită de credinţă, cu frică de Dumnezeu şi păstorită blând. Am văzut, în schimb, o mulţime de fiinţe singure, egoiste şi înspăimântate. Căci frica i-a făcut să se calce în picioare, frica inconştientă că nu vor ajunge să-şi frece hainele de raclă şi că, astfel, vor mai pierde un prilej să-i ajute Dumnezeu. Fiecare a dorit să aibă linia lui directă şi personală cu Cel de Sus, chiar dacă, pentru asta, a trebuit să-i calce pe gât pe cei de jos.
Sunt mulţi în autobuz care-şi fac cruce, să-i ajute Dumnezeu, să aibă noroc. Şoferii îşi duc maşinile la sfinţit şi poartă iconiţe la oglindă să nu păţească vreun accident. De Bobotează, se ia apă sfinţită, din care se bea să nu te lovească vreo boală. Nu ştiu cât e credinţă în ritualurile acestea şi cât e superstiţie. De multe ori, îmi pare însă că Dumnezeu a plecat din gesturile noastre zilnice, lăsându-ne să facem o gimnastică mecanică, lipsită de conţinut, pe care n-o înţelegem. Redevenim, astfel, primitivi, în fricile noastre atavice, în lipsa noastră de ruşine şi de compasiune, în egoismul şi însingurarea noastră. Oameni fără Dumnezeu.
Completat sub: Atitudini | Tagged: dezgust, gratiesti, icoana facatoare de minuni, religie
Credinta sincera izvorata din suflet este un lucru iar religia este alt lucru. Religia este un act exterior care se poate baza pe credinta interioara sau nu. Uita-te la multimile de politicieni si alte persoane publice care se inchina in biserici apoi se intorc la faradelegile lor.
Sunt o persoana libera deci nu ma confunda cu vre-unul care cauta prozeliti sau alte prostii
Salutari din Canada!
Unul spunea ca “religia este opium pentru popor”
din toate prostiile pe care le spunea probabil doar aici avea dreptate!
Problema moaştelor în România
De la Revoluţia din decembrie 1989 încoace, în România se manifestă un fenomen unic în lume: ţara importă moaşte. Este paradoxal că activitatea este complet necenzurată. Cu alte cuvinte nu se ştie public cu certitudine cine sunt acei oameni mumificaţi. Tabuul religios împiedică cercetări obiective asupra persoanelor mumificate declarate sfinte. Mărturia celor care aduc astfel de corpuri, sau bucăţi din ele, în România este îndeajuns ca justificare în sistemul de legi.
Ne întrebăm pe bună dreptate de ce, cei care renunţă la moaşte în favoarea aşezămintelor religioase ortodoxe din România, fac aceasta? La ce preţ monetar sunt procurate aceste achiziţii? Tranzacţiile rămân secrete, credinciosul creştin ortodox neavând acces decât la pupatul moaştelor. În prezent în România s-au acumulat sute de moaşte, revista Lumea credinţei, anunţă cu mândrie că iar au sosit moaşte de pe undeva din lume, vestea dorind să fie o bucurie pentru creştinul ortodox.
De ce renunţă alţii la moaşte în favoarea românilor ortodocşi? Este o întrebare care surprinde pe oricine nu numai pe credinciosul creştin ortodox. Oare acei oameni nu mai au nevoie de puterea sfântă a moaştelor? Sau au constat că nu sunt deloc sfinte? Sau poate că la un preţ bun pot renunţa, astfel că moaştele intră şi ele în circuitul comercial ca orice bun de consum (sigur că aici nu este vorba de a le consuma, ci de a servi ca produse care îl aduc pe cel care le pupă mai aproape de mântuire).
Aceste nedumeriri nasc câteva ipoteze plauzibile:
1. Dându-şi seama ca bate un nou vânt al raţiunii, proprietarii moaştelor vor să scape de ele realizând grotescul şi sminteala venerării unor cadavre. I-au găsit pe românii ortodocşi singurii care să le accepte.
2. Proprietarii moaştelor vor dobândi beneficii băneşti care îi satisfac, astfel că renunţă la moaşte din dorinţa de profit.
3. Proprietarii moaştelor ştiu că mai devreme sau mai târziu pot fi implicaţi juridic privind provenienţa moaştelor. Analizele forensice pot dovedi falsul corpului mumificat. Mai mult, experţii pot descoperi că acel corp de „sfânt” de fapt a aparţinut unui om ucis undeva, neavând astfel nimic din sfinţenia ce i se atribuie, ci fiind un rezultat al crimei cuiva.
4. Moaştele sunt folosite pentru a transporta droguri, scăpând de controlul vamal deoarece trec drept obiecte de cult.
5. Criminalii vor să scape de acele cadavre care pot fi dovada că au comis crime. România, ca ţară predominant ortodoxă, prin regimul de cult al moaştelor, reprezintă protecţia cea mai sigură ca acele crime să nu fie descoperite.
Raţiunea ne îndemnă să credem că motivaţia altruistă de a renunţa la moaşte sfinte nu poate exista atîta timp cât proprietarii lor mai cred în puterile moaştelor. Moaştele sunt nepreţuite pentru cel care crede în beneficiile lor de a-l apropia pe om de viaţa veşnică promisă de Iisus. În plus, prin venerarea lor, moaştele sunt o sursă sigură de venituri încasate de la cei care le pupă. Nu rămâne decăt să credem că beneficiile de a renunţa la moaşte, spre a le exporta României, întrec pe cele de a le păstra.
Vremea nu este departe când statul român va lua măsuri ca moaştele aşezămintelor ortodoxe să fie cercetate forensic şi astfel să se afle vechimea acelor cadavre mumificate şi poate chiar identitatea acelor oameni morţi. Mitul inviolabilităţii moaştelor se va spulbera odată cu primele cercetări în această direcţie. România a ajuns în prezent un dumping, locul unde se aduc mumiile „sfinte” ca bătaie de joc făcută acestui popor credul în „păstorii” lor ortodocşi. Românilor ortodocşi li se oferă cu neruşinare grotescul şi sminteala venerării moaştelor, a cadavrele mumificate ale unor oameni spre „mântuirea” sufletelor lor. Nu poate fi un exemplu mai relevant de descompunere religioasă a unui crez care se hrăneşte spiritual din morbidul moaştelor.