ALEGERILE: Sisteme electorale şi Republica Moldova

Funcţionalitatea unei democraţii se apreciază nu numai după felul cum este „repartizată diviziunea muncii” (crearea unui mecanism de check and balance între puteri) între instituţiile statului sau după calitatea legislaţiei care este adoptată, ci şi după felul în care se desfăşoară alegerile într-un stat.

Sistemul electoral implementat este de o importanţă majoră într-o democraţie întrucât în dependenţă de tipul sistemului practicat  se poate proiecta voinţa (puterea) reală a poporului.

În privinţa alegerilor parlamentare, în prezent, sunt practicate 3 mari tipuri de sisteme electorale: majoritar, proporţional şi mixt. Această clasificare vine după modul în care sunt câştigate (repartizate) mandatele de deputat.

Astfel, majoritare sunt acele sisteme în care cel care obţine majoritatea este declarat învingător, se aplică principiul „câştigătorul ia tot”. Majoritatea poate fi relativă, în acest caz scrutinul este cu un singur tur, iar cel care obţine cele mai multe voturi se consideră învingător, fie majoritatea poate fi absolută, caz în care scrutinele sunt organizate în două tururi, iar câştigător este acela care obţine 50 plus unul din voturile valabil exprimate. Sistemele majoritare sunt în principal uninominale, ceea ce înseamnă că fiecărei circumscripţii îi corespunde un singur loc disputat, alegătorul alege între candidaţi individuali şi are un singur vot. Dar sistemele majoritare pot fi şi plurinominale (în bază de listă), acest sistem este folosit în SUA pentru alegerea preşedintelui, astfel alegătorii votează în fiecare stat pentru Mari electori (ci nu pentru candidaţii propriu-zis), care la rândul lor îl aleg pe Preşedinte.

Acest tip de sistem electoral oferă o serie de avantaje materializate într-o legătură personalizată ales-alegător (respectiv creşte responsabilitatea alesului în faţa alegătorului ) şi în simplitatea procesului electoral (alegătorul votează un singur candidat, nu o mulţime de candidaţi ca în cazul listelor), dar, totodată acest sistem prezintă şi un minus substanţial prin faptul că nu oferă reprezentare celor care nu se regăsesc în majoritate.

Sistemele majoritare uninominale de regulă permit formarea unor majorităţi stabile şi a unor guverne puternice.

Sistemul proporţional se focusează în principal asupra problemei reprezentativităţii, aici fiind asigurată reprezentarea nu doar a majorităţii, ci şi a minorităţii. Reprezentarea proporţională, cel mai des, înseamnă votarea listelor de candidaţi, iar repartizarea mandatelor se face proporţional cu numărul de voturi obţinute de partide. Dar, odată cu reprezentarea tuturor categoriilor de voturi, reprezentarea proporţională duce şi la dispersarea voturilor prin accederea în Parlament a mai multor partide. Astfel, realizarea unor majorităţi stabile şi puternice în astfel de sisteme este mai dificilă, prin urmare este afectată stabilitatea politică.

Este important de menţionat că sistemele proporţionale – prin votarea listelor de partid – oferă un mai mare avantaj partidelor politice, care pot include după bunul plac fără a ţine cont opinia electoratului diverse persoane pe listă, şi respectiv dezavantajează alegătorii care votează o listă şi nu candidat concret.

Sistemul mixt combină în forme diferite atât votul majoritar cât şi reprezentarea proporţională. În principiu, acest sistem presupune alegerea unei parţi a deputaţilor prin vot uninominal majoritar, iar a celeilalte părţi pe listă de partid, fiecare alegător având la dispoziţie 2 voturi – unul pentru un candidat individual din circumscripţia uninominală, iar celălalt pentru lista de partid.  

În mod firesc, toate sistemele au avantaje, dar şi dezavantaje. Prin urmare, s-a purces la identificarea unor mecanisme pentru a echilibra dezavantajele. Astfel, s-au pus în aplicare următoarele mecanisme:

• Aplicarea principiul compensării. În cazul scrutinului majoritar uninominal aceasta înseamnă că mandatele care nu se adjudecă din primul tur cu o majoritate absolută, sunt repartizate ulterior proporţional în baza scorurilor generale (suma tuturor voturilor obţinute de candidaţii uninominali ai partidului) pe care le obţin partidele la nivel naţional (ex.: recentele alegeri parlamentare din România). Iar în cazul sistemelor mixte se aplică compensarea atunci când în circumscripţiile uninominale un partid obţine mai puţine mandate decât ar presupune principiul reprezentării proporţionale rezultat din alegerile în bază de listă. Atunci partidului i se acordă o compensare până nu se ajunge la proporţia rezultată din alegerile pe bază de listă (ex.: Germania).
• În cazul sistemelor proporţionale, pentru a minimiza efectul dispersării voturilor, se aplică pragul electoral şi prima electorală. Cu toate acestea pragul electoral afectează însăşi principiul reprezentării proporţionale, astfel se pot crea situaţii când până la 28% (exemplul Moldovei în 2001 ) din voturile valabil exprimate nu sunt reprezentate (cei care nu trec pragul electoral).
• De asemenea, în cazul sistemelor proporţionale, pentru a mări gradul de implicare a alegătorului şi respectiv pentru a reprezenta mai exact voinţa lui, se practică votul preferenţial opţional sau obligatoriu. Astfel, alegătorul poate opera schimbări în ordinea candidaţilor prezentaţi de partid pe liste. Votând partidul alegătorul are şi opţiunea de a nominaliza un anumit candidat din listă, iar mandatele de pe listă se atribuie în dependenţă de câte nominalizări au candidaţii. Prin urmare se aplică ordinea dorită de alegător şi nu ordinea pe care o doreşte partidul. Acest mecanism este practicat în mod covârşitor în ţările UE (Ex.: Austria, Belgia, Cehia, Cipru, Danemarca, Letonia, Olanda, Slovacia, Suedia, Estonia, Finlanda, Grecia, Polonia, Slovenia, Luxemburg), pe când principiul listei blocate este practicat doar în Italia, Portugalia, Spania, Bulgaria. În aceeaşi logică de implicare mai activă a alegătorului vine şi votul unic  transferabil. Aceasta înseamnă că alegătorul are un vot pe care îl poate transfera de la un candidat la altul, alegătorul marchează prima opţiune, a doua opţiune ş.a.m.d. Astfel, dacă prima opţiune primeşte fie prea multe voturi şi nu are nevoie de votul dat, fie prea puţine şi este exclus din cursă, atunci votul trece la cea de-a doua opţiune ş.a.m.d. 

Ce avem în Republica Moldova?

În Republica Moldova, în prezent, avem un sistem electoral proporţional care se organizează pe bază de listă de partid la nivelul unei singure circumscripţii electorale care reprezintă 101 de mandate.

Din păcate acest sistem nu este unul făcut să avantajele alegătorii, ci unul menit să reprezinte cât mai substanţial voinţa partidelor politice. Astfel, sistemul electoral moldovenesc:

·        nu reprezintă o legătură personalizată directă între alegător-ales, legătură care poate fi creată prin fie vot uninominal sau mixt, fie, în cazul scrutinelor pe bază de listă, prin aplicarea votului preferenţial.

·        alegerea candidaţilor este îndepărtată şi mai mult de alegători prin faptul că alegerea listei se face la nivel naţional, ci nu la nivel regional (ex.: în ţările UE toate scrutinele proporţionale pe bază de listă se organizează în baza mai multor circumscripţii regionale care au repartizate un anumit număr de mandate, ci nu în baza unei singure circumscripţii naţionale cum e în cazul Moldovei)

·        creează disproporţii de reprezentare (pragul electoral destul de ridicat duce la nereprezentarea unui număr mare de voturi ale partidelor care nu trec pragul). Exemplul anului 2001 când pragul de asemenea a constituit 6% ne arată circa 28% din numărul de voturi nereprezentate.

·        nu oferă alegătorului posibilitatea de a juca un rol activ şi de a interveni în selecţia candidaţilor. Listele prezentate de partide sunt „liste blocate”, în aşa mod alegătorul nu poate schimba ordinea candidaţilor şi este pus în faţa faptului împlinit.

Sugestii pentru sistemul electoral moldovenesc 

În mod evident este necesară căutarea unui echilibru între necesitatea de a acorda alegătorului posibilitatea de a alege direct persoana dorită şi necesitatea unei reprezentări proporţionale echitabile a voinţei poporului.

Pe de o parte, partidele politice reprezintă un instrument extrem de important în gestionarea puterii în stat, pe de altă parte voinţa alegătorului este expresia acestei puteri.

Astfel, combinarea avantajelor sistemelor electorale existente cu aplicarea mecanismelor de echilibrare a dezavantajelor trebuie privită ca o soluţie de reînnoire a actualului sistem electoral depăşit din Republica Moldova.

O direcţie în promovarea unei schimbări echilibrate ar fi adoptarea unui sistem mixt, cu alegerea unei jumătăţi de deputaţi pe baza circumscripţiilor uninominale  regionale, iar celei de-a doua pe bază de listă cu aplicarea votului preferenţial. Astfel, se aplică şi o legătură directă personalizată cu alegătorii – prin vot uninominal, se respectă principiul reprezentării proporţionale (inclusiv a minorităţii) – prin vot în bază de listă, precum şi se oferă dreptul alegătorului de a interveni (gestiona) în alegerea sa – prin vot preferenţial obligatoriu.

În Republica Moldova politicienii s-au obişnuit cu faptul că ei trebuie să deţină controlul total, alegătorilor oferindu-li-se o opţiune cât mai îngustă în alegere, fie votezi întreaga listă aşa cum ţi se prezintă fie stai acasă. În aşa fel, liderii politici joacă rolul decisiv în cadrul proceselor electorale, fără ca alegătorul să-şi poată exprima pe deplin voinţa. Prin urmare, avem o manifestare diformată a voinţei alegătorului pentru că chiar dacă votăm o listă s-ar putea să avem dubii extrem de serioase faţă de unii candidaţi de pe acea listă. Asupra acestora nu putem să ne exprim nemulţumirea decât stând acasă, iar dacă totuşi votăm lista, în pofida nemulţumirii faţă de ei, prin votul exprimat contribuim la alegerea lor. Astfel, alegătorul este forţat fie să nu-şi exprime dreptul de a alege, fie să-şi exprime voinţa într-o formă diformată.