„INDEPENDENŢA” SISTEMULUI JUDECĂTORESC: CORUPŢIE ŞI SUBORDONARE POLITICĂ. CONSIDERAŢIUNI SELECTIVE (I)

Cu toţii ne dorim un sistem judecătoresc profesionist, echidistant şi apolitic. În acest sens, accepţiunea de bază este o reglementare juridică adecvată prin garantarea independenţei judecătorilor şi procurorilor. Deşi, am mai abordat anterior unele aspecte ale independenţei corpului de procurori, totuşi, rămâne a fi destul de discutabilă problema dacă va îmbunătăţi oare o reglementare strict juridică (prin lege) calitatea actului judiciar în RM. 

 Sunt independenţi judecătorii? 

 Din punct de vedere legal judecătorii sunt cei mai independenţi oameni din RM. Ei beneficiază de o serie de garanţii juridice stipulate expres în lege, precum ar fi: inamovibilitatea - nu poate fi transferat, înlocuit sau destituit din funcţie; inviolabilitatea personalităţii judecătorului  – inviolabilitate care se răsfrânge asupra locuinţei, locului de serviciu, vehiculelor şi mijloacelor de telecomunicaţie folosite de el, asupra corespondenţei, bunurilor şi documentelor lui personale; judecătorul nu poate fi tras la răspundere pentru opinia exprimată în înfăptuirea justiţiei şi pentru hotărârea pronunţată (excepţie face doar demonstrarea abuzului criminal), astfel judecătorul are dreptul aprecierii la intima sa convingere; pentru greşelile judiciare pe care le face, judecătorul nu poartă răspunde patrimonială, în acest caz răspunderea cade pe umerii statului (sau mai bine zis a Ministerului finaţelor), etc.Mai mult ca atît, toate posturile de judecător sunt ocupate doar în bază de concurs organizat de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), după care, în funcţii sunt numiţi de preşedinte doar la propunerea CSM, iar preşedintele poate respinge motivat doar o singură dată candidatura propusă. În aceeaşi logică de reglementare juridică se înscrie şi activitatea CSM ca organ care este garant al independenţei autorităţii judecătoreşti. Astfel, din cei 12 membri ai CSM, 7 sunt aleşi de către judecători prin intermediul Adunării generale a judecătorilor. Deşi, recent Parlamentul a adoptat o modificare legislativă prin care oferă Procurorului-general atribuţia de a începe urmărirea penală a judecătorilor fără acordul CSM, cadrul legal oferă destule garanţii pentru ca un judecător să activeze independent, în afara influenţelor politice.

Astfel, din punct de vedere al garanţiilor juridice judecătorul stă foarte bine, mai bine ca parlamentarii, miniştrii (pentru că nu poartă răspundere politică în faţa alegătorilor), alţi funcţionari publici sau oameni de rând.  Cu toate acestea, avem ce avem, un sistem judecătoresc subordonat în bună parte intereselor politice. În aceste condiţii, apare întrebarea firească - de ce este aşa? - devreme ce legea arată destul de bine. Deşi, cauze am putea găsi o sumedenie, argumentate atât din punct de vedere filosofic (aşa-i natura umană), psihologic etc, aş vrea să mă opresc succint asupra 2 aspecte: (1) lipsa garanţiilor financiare în activitatea judecătorească şi (2) lipsa totală a independenţei organelor de anchetă penală (procuratura, CCCEC, MAI). 

Garanţii financiare, corupţie şi subordonare politică  

Statul a avut grijă să ofere prin lege o serie de garanţii menite să ofere judecătorilor siguranţă în activitatea lor, însă, statul nu oferă principala garanţie a independenţei judecătoreşti – un salariu decent. Această situaţie, în mod inevitabil, duce la deplasarea activităţii judecătoreşti spre acte de corupţie, situaţie de altfel specifică şi multor altor sfere publice. Doar că spre deosebire de aceste sfere, perpetuarea corupţiei în cadrul sistemului judecătoresc, coordonată cu subordonarea politică a organelor de anchetă penală, subminează principalul element care derivă din garanţiile judecătoreşti: independenţa judecătorească şi face din judecători subiecţi vulnerabili în faţa influenţelor politice. Pe de o parte, asupra unui judecător corupt tot timpul planează posibilitatea de a fi prins, în timp ce subordonarea politică a organelor de anchetă, în orice moment, poate duce la orchestrarea unei urmări penale la comandă (acum această posibilitate este mult mai simplă devreme ce procurorul-general nu mai are nevoie de acceptul CSM). Esenţa acestei constatări constă în faptul că, deşi astfel de anchete ar avea la bază o comandă politică, substanţa dosarului ar fi susţinută pe fapte reale de corupţie.  

În această situaţie, pe un judecător corupt nu-l costă nimic să se pronunţe în anumite cazuri aşa cum îi convine puterii sau anumitor factori politici, iar drept rezultat sa fie lăsat în continuare în pace să activeze după bunul sau plac. Se creează, astfel, un sistem tacit de avantajare reciprocă:  – Statul nu poate asigura un salariu decent judecătorilor – însă oferă (prin inacţiune) posibilitatea judecătorilor singuri să se asigure (prin corupţie) – fiindu-le „iertată” corupţia, judecătorii întorc favoarea prin anumite decizii politice.

În cazul procurorilor, subordonarea politică este dictată mai mult de faptul că însăşi sistemul de gestionare a organelor de procuratură (numirea, desemnarea, relaţiile cu procurorul ierarhic superior, etc.) este construit astfel încât să faciliteze această subordonare. Cu toate acestea, posibilitatea operării actelor de corupţie, prin „rezolvarea întrebărilor”, este şi pentru procurori un „stimul” de a accepta subordonarea politică şi de a rămâne în cadrul organelor de procuratură în pofida salariului mic.    

În această ordine de idei, corupţia în cadrul sistemului judecătoresc este nu numai un afront adus justeţii proceselor judiciare, dar este şi un element care în mod direct subminează independenţa şi, totodată, promovează subordonarea politică a corpului de judecători. Nu toţi judecătorii sunt corupţi, precum şi nu toţi sunt corupţi în acelaşi volum, dar să fim realişti, dacă ar exista o singură constantă în cadrul sistemului judecătoresc moldovenesc, atunci cu siguranţă aceasta ar fi fost corupţia.  

Transformarea procuraturii într-un organ eminamente independent şi a judecătorilor în subiecţi independenţi şi echidistanţi, trebuie să fie susţinută  nu doar prin reglementări juridice, ci şi prin asigurarea unor măsuri de prevenire şi combatere a corupţiei. Iar garantarea unui venit salarial decent, precum şi, dar poate chiar mai important, operarea unei schimbări de generaţie (e nevoie de o mentalitate nouă, nu doar de mentalităţi „formate” prin acte de corupţie), sunt elemente primordiale oricăror tentative de normalizare a sistemului judiciar din RM.