DECALAJUL ÎNTRE MESAJELE ŞI PRACTICILE PARTIDELOR POLITICE – I

PLDM 

Un partid nou, o noua generaţie de politicieni! Aceasta pare a fi chintesenţa conceptuală a creării PLDM.

Pe drept vorbind, acest mesaj se prezintă drept o intenţie nobilă şi mult aşteptată. Ideea promovării unei noi generaţii de politicieni tineri nu este una noua pe arena politică a RM. Manifestul social-liberal, materializat în PSL, a venit cu acelaşi mesaj şi a fost întâmpinat cu aceeaşi ardoare de către o parte a electoratului de centru-dreapta. Oameni noi, intelectuali de marcă şi foarte mulţi tineri au încercat destul de activ şi organizat să promoveze o schimbare de generaţie şi mentalitate în politica moldovenească.

În acest context, eşecul PSL de a atrage masiv simpatia maselor populare şi de a se manifesta plenar ca un partid lider pe eşicherul politic de centru-dreapta, este o experienţă deloc de neglijat dacă se doreşte ca PLDM să se impună în mod real în viaţa publică.

Însă, pentru PLDM, spre deosebire de PSL, mesajul promovării unei noi generaţii de politicieni trebuie gestionat cu mare atenţie, întrucât, riscă să devină o armă capabilă să lovească în direcţie opusă.

În primul rând, însăşi liderul PLDM, Vladimir Filat, nu este tocmai o figură nouă în politica moldovenească. Calitatea de şef al Departamentului de privatizare, de membru al Guvernului Sturza şi de participant al actului de la 4 aprilie, fac din Vladimir Filat o persoană implicată activ în politică la nivel înalt pe parcursul a cel puţin ultimilor 10 ani. Este, în aceste condiţii, Vladimir Filat o persoană nouă sau nu rămâne la latitudinea fiecăruia să aprecieze, însă, această realitate poate afecta vizibil mesajul partidului în perspectiva unor inevitabile contre pe marginea acestui subiect din partea oponenţilor politici.

În al doilea rând, tactica de a aduna masiv oameni din cadrul altor partide nu este nici ea una compatibilă cu ideea unei schimbări la faţă a politicienilor moldoveni. Nu ar fi corect să abordăm calitatea profesională sau morală a acestor persoane, chiar dacă unii ar cataloga acest gest drept  o „trădare”, întrucât fiecare are dreptul uman să-şi reevalueze aspiraţiile şi gradul de realizare a acestora în anumite condiţii, însă,  schimbările reale se produc nu cu slogane diferite, ci cu oameni diferiţi. PLDM trebuie să fie atent să nu se transforme într-un partid nou, însă cu oameni mai puţin noi. Încorporarea masivă a foştilor activiştii ai altor partide nu numai că  nu contribuie la credibilizarea mesajului de bază al PLDM, ci poziţionează partidul şi pe poziţii de agresivitate în raport cu partidele afectate de aceste plecări. Iar cel mai vădit rezultat al acestei situaţii va fi accentuarea răfuielilor politice în sânul opoziţiei şi detunarea activismului partidelor de la obiectivul de bază în perspectiva anului electoral 2009 şi anume cel de a înlătura PCRM de la guvernare.

Pe de altă parte, PLDM foarte reuşit se poziţionează în lansarea unor iniţiative. Este o axiomă că partidul câştiga cât mai multă vizibilitate atunci când lansează cât mai multe iniţiative populiste. Iniţiativele dictate de necesităţi obiective, deşi sunt stringente pentru societate, în mare parte nu provoacă înţelegere din partea maselor. Astfel, independenţa procuraturii, libertatea presei, independenţa sistemului judecătoresc etc. sunt nişte necesităţi vitale pentru orice societate democratică, însă, cu toate acestea, nu sunt percepute de populaţie în topul preferinţelor lor. Populismul, chiar dacă este apreciat analitic ca mesaj public de o esenţă negativă, este arma care prinde cel mai bine la electorat.

Oricât de cinic nu ar suna, alegerile sunt câştigate prin populism, întrucât atitudinea favorabilă satisfacerii dorinţelor poporului, chiar în detrimentul intereselor reale ale acestuia, tot timpul este percepţia de bază a maselor. Sunt iniţiativele PLDM, de modificare a procedurii de alegere a preşedintelui ţării şi deputaţilor, printr-un referendum efectuat până la alegerile parlamentare din 2009, nişte iniţiative populiste? Da, sunt. În primul rând, simpla alegere a preşedintelui de către popor nu rezolvă gravele probleme de gestionare a puterilor între instituţiile centrale ale statului (parlament, guvern , preşedinte). În timp ce oportunitatea alegerii uninominale a deputaţilor încă nu a fost dezbătută la modul serios pentru a fi înţelese avantajele şi dezavantajele unui astfel de sistem pentru RM, dar şi pentru a fi identificat tipul de uninominal viabil pentru a fi aplicat (într-un singur tur, în două tururi, cu redistribuire, etc.). De altfel, nu se discută nici despre vizibile probleme pe care sistemul uninominal ar putea sa îl creeze, în realităţile politice moldoveneşti, în configurarea unor majorităţi parlamentare eficiente şi stabile. În al doilea rând, aceste iniţiative sunt irealizabile, cel puţin până în 2009, atât timp cât comuniştii sunt la putere. Încadrarea în termen a referendumului este în mod direct la latitudinea Parlamentului, întrucât hotărârea privind organizarea referendumului trebuie să fie luată anume de către legislativ, care are la dispoziţie 6 luni pentru a se pronunţa. În acest sens, este puţin probabil că legislativul va lua o decizie asupra organizării referendumului mai repede de 6 luni, situaţie în care, chiar dacă hotărârea va fi pozitivă, referendumul nicidecum nu poate fi efectuat mai repede decât alegerile parlamentare pentru că un referendum  nu poate fi organizate cu 120 de zile înaintea alegerilor parlamentare. Iar în al treilea rând, chiar dacă acest referendum va fi efectuat, trebuie reţinut faptul că atunci când se supun votului popular propuneri privind modificarea Constituţiei, acestea se consideră aprobate doar dacă în favoarea lor au votat cel puţin jumătate din numărul total al persoanelor înscrise în listele electorale. Atenţie, nu a persoanelor care participă la votare, ci a tuturor celor înscrişi în liste. Or, aceasta face foarte dificil, pe fundalul boicotului  declarat din partea celorlalte partide, operarea unor modificări în Constituţie prin referendum, iar experienţa referendumului de modificare a Constituţii organizat de Luncinschi în 2000 fiind cel mai elocvent exemplu în acest sens.

 Cu toate acestea, nu implementarea acestor iniţiative este adevărata miză pusă în joc, ci faptul că anume astfel de iniţiative promovează în mod practic imaginea partidelor. Populismul în politică este un afacere imorală dar normală, permanent aplicată, generatoare de imagine şi capital politic. Iar avansarea iniţiativelor populiste nu înseamnă neapărat şi îndeplinirea lor. PCRM spre exemplu, în 2001, a speculat intens cu aderarea RM la Uniunea Bielorus-Rusia, cu soluţionarea conflictului transnistrean în câteva luni, cu pâine şi kârnaţ de 20 de kopeici, etc., cucerind puterea, însă, partidul de guvernământ nu a pus în aplicare niciuna dintre aceste postulate. A avut sau nu de suferit imaginea partidului de pe urma acestor nerealizări? Da. Dar, lipsa unor realizări se compensează uşor prin specularea unor noi teme (integrare europeană, creştere economică, etc.).PLDM inevitabil va primi de pe urma iniţiativelor lansate un plus de imagine şi simpatie. Iar în contextul viitoarelor alegeri parlamentare aceasta contează mai mult decât implementarea sau nu a acestor iniţiative. 

În final, se poate lesne de menţionat că PLDM este un partid care foarte atent şi destul de profesionist încearcă gestionarea imaginii publice a partidului. Iar carenţele dintre mesajul public şi anumite realităţi şi practici sunt contrabalansate de o campanie publică gestionată operativ, cei drept îndreptată mai mult spre dorinţele decât spre necesităţile maselor.