Un plan transnistrean în contextul anului electoral 2009?

În cadrul recentelor evoluţii politice, încercarea de a soluţiona problema transnistreană pe final de mandat, este una deloc de neglijat. Şi nu teama, de a fi prinşi în mrejele aşa-zisul precedent Kosovo, face actuală această posibilitate, or careva paralelisme între Kosovo şi Transnistria niciodată nu au fost puse în evidenţă de comunitatea internaţională. Mult mai actuale, în acest context, sunt rezultatele înregistrate în cadrul alegerilor locale de anul trecut.

Scorul de 34% la nivel naţional acumulat de PCRM în cadrul scrutinul local din 2007, în comparaţie cu 50% în 2001, 48% în 2003 şi 46% în 2005, pentru prima dată în ultimii opt ani, a scos în evidenţă o criză majoră de fond prin care trece partidul de guvernământ. Toate majorările de salarii şi pensii, mult trâmbiţata creştere şi stabilitate economică, au fost incapabile, pe fundalul creşterii inflaţiei, creşterii costului nivelului de trai şi a emigrărilor în masă, să stopeze accentuarea declinului partidului comunist. Menţinerea acestor tendinţe în perspectiva anului electoral 2009, chiar dacă va plasa PCRM pe primul loc în preferinţa alegătorilor, va face imposibilă pentru comunişti adjudecarea unei majorităţi parlamentare, iar de aici va surveni şi pierderea controlului asupra preşedinţii, guvernului, organelor de forţă şi a sistemului judecătoresc. În condiţiile inexistenţei unei creşteri economice reale, nu una bazată doar remitenţele valutare ale gasterbaiterilor moldoveni, menţinerea la putere este realizabilă doar prin intermediul unor procedee mai puţin ortodoxe. Iar aceste procedee nu se bazează doar pe intimidarea şi hărţuirea opoziţiei, pe instrumentarea dosarelor penale la comandă, pe obstrucţionarea autorităţilor locale conduse de opoziţie, dar şi pe schimbarea în dependenţă de interese a regulilor jocului. Primele semne ale unor astfel de procedee s-au conturat vizibil în intenţia de a mări pragul electoral la 5-6 % şi de interzicere blocurile electorale, situaţie de pe urma căreia partidul de guvernământ, ca lider în preferinţa electoratului, ar profita cel mai mult după redistribuirea voturilor partidelor care nu vor accede în parlament. Însă, chiar şi aşa, pe fundalul proceselor de fuzionare ale unor partide relevante de opoziţie, PCRM nu poate fi sigură de obţinerea unei majorităţi parlamentare.

Una dintre cele mai sigure variante de a se menţine la putere este integrarea în procesul electoral al RM a regiunii transnistrene. Nu este un secret pentru nimeni existenţa unor profunde sentimente pro-ruseşti şi anti-occidentale, în special anti-NATO, în mentalitatea populaţiei din stânga Nistrului. Iar propagarea moldovenismului primitiv la nivel oficial în forme mult mai primitive decât în RM (moldoveneasca cu grafie chirilică, etc.) nu este pentru nimeni o noutate. Aceste stereotipuri au fost cultivate intens şi cu bună ştiinţă de propaganda separatistă pe parcursul întregii perioade de existenţă a aşa-zisei RMN, iar depăşirea lor, în eventualitatea iniţierii unor procese democratice în regiunea transnistreană, ar necesita cel puţin educarea unei noi generaţii.

Indiferent de procedura de participare a populaţiei transnistrene la alegerile Parlamentului RM, prin alegerea unui anumit număr de deputaţi din partea Transnistriei sau prin votarea unor liste de partid naţionale, în mod obiectiv trebuie să recunoaştem că percepţiile politice ale populaţiei din regiunea transnistreană cel mai vizibil se regăsesc în accepţiunile politice ale PCRM, Ravnopravie sau Patria-Rodina. Astfel, atât votarea unor liste de partid naţionale, situaţie în care semnificativ va creşte potenţialul electoral al formaţiunilor pro-ruseşti, cât şi alegerea directă a unui anumit număr de deputaţi din partea Transnistriei, va crea în mod vizibil în viitorul Parlament „reîntregit” o majoritate ideinică anti-NATO, pro-neutralitate şi pro-moldovenistă între deputaţii transnistreni şi cei PCRM. Realităţile existente fac puţin posibilă o conlucrare constructivă între deputaţii transnistreni şi partidele moldoveneşti de opoziţie pe marginea problemelor de integrare europeană, euro-atlantică sau a celor cu tentă naţională (limba şi istoria). Anume aceste împrejurări fac din deputaţii PCRM şi cei transnistreni aliaţi naturali, situaţie care cu uşurinţă poate fi materializată într-o coaliţie de guvernământ, respectiv şi în menţinerea la putere şi după 2009 a PCRM.