Mihai Ghimpu – Preşedinte interimar şi Speaker concomitent?

Accederea lui Mihai Ghimpu în funcţia de Preşedinte interimar al ţării în mod imperativ trebuie să ducă la îndeplinirea de către Serafim Urechean a atribuţiilor de Preşedinte al Parlamentului. Mihai Ghimpu a avansat spre interimatul funcţiei de Preşedinte din calitatea de Preşedinte al Parlamentului, moment din care se află în exercitarea a două funcţii în stat – Preşedinte al ţării şi Preşedinte al Parlamentului. Trebuie de remarcat că între atribuţiile unui Preşedinte interimar şi ale unui Preşedinte ales nu există nici o deosebire. Chiar dacă Mihai Ghimpu deţine doar temporar funcţia de Preşedinte de ţară, el deţine toată plenitudinea atribuţiilor prezidenţiale fără excepţie. Situaţia dată cade sub incidenţa a 2 articole din Constituţie – art.70 şi 81, – articole care instituie incompatibilitatea calităţii de deputat şi Preşedinte de ţară cu orice altă funcţie retribuită. O persoană nu trebuie să deţină în acelaşi timp două dintre cele mai importante funcţii în stat, funcţii ce ţin de putere executivă şi legislativă. Aceasta contravine nu doar articolelor menţionate din Constituţia RM, dar principiului de drept ce ţine de separaţia puterilor în stat. Trebuie evidenţiat faptul că situaţia temporară în care Mihai Ghimpu va deţine funcţia de Preşedinte interimar poate fi mai mult decât temporară, întrucât în cazul eşecului alegerii Preşedintelui interimatul se va prelungi până aproape un an sau chiar mai mult.

Art. 91 din Constituţie prevede că „dacă funcţia  de Preşedinte al Republicii Moldova devine vacantă sau dacă  Preşedintele  este  demis ori dacă se  află  în  imposibilitatea temporară  de  a-şi  exercita atribuţiile, interimatul  se  asigură,  în ordine, de Preşedintele Parlamentului sau de Primul-ministru”. Această formularea ar putea sugera că Preşedintele Parlamentului asigură interimatul funcţiei de Preşedinte al ţării din calitatea funcţiei deţinute, astfel păstrându-şi ambele funcţii. Constituţia nu prevede expres dacă în situaţia dată Speakerul trebuie sau nu pe perioada interimatului funcţiei de Preşedinte de ţară să îndeplinească şi funcţia din Parlament. Dar, logica articolelor din Constituţie privind incompatibilitatea funcţiilor, precum şi cea a articolului 6 din Constituţie care prevede separaţia puterilor în stat, face din art.91 din Constituţie doar un mecanism care asigură ca funcţia de Preşedinte de ţară să nu va rămână vacantă, evitînd astfel crearea unui vacuum de putere.  În context, în cazul interimatului funcţiei de Preşedinte de ţară funcţia de Preşedinte de Parlament este doar un mecanism de accedere spre interimat şi de evitare a unui gol instituţional, nu şi o posibilitate de a cumula atribuţiile a două funcţii.

Prin urmare, ţinând cont de inadmisibilitatea cumulării funcţiei de Preşedinte al ţării şi Preşedintelui de Parlament, dar şi a posibilităţii delegării atribuţiilor Preşedintelui de Parlament unui vicespeaker, în momentul accederii la interimatul funcţiei de Preşedinte al ţării Preşedintele Parlamentului trebuie pe durata interimatului prezidenţial să fie suspendat din funcţia deţinută în Parlament sau să delege atribuţiile de Speaker. Art. 15 alin.2 al Regulamentului Parlamentului prevede o astfel de posibilitate, astfel „vicepreşedinţii Parlamentului îndeplinesc, în modul stabilit de Preşedinte, atribuţiile Preşedintelui, delegate de acesta, la solicitarea sau în absenta lui, inclusiv semnează legile şi hotărârile adoptate de Parlament”. În context, Preşedintele Parlamentului legal poate delega pe o anumită perioadă atribuţiile funcţiei către un vicespeaker.

În situaţia Republicii Moldova atribuţiile Preşedintelui Parlamentului urmează a fi delegate prim-vicespeakerului. Aşadar, pe durata perioadei în care Mihai Ghimpu va îndeplini interimatul funcţiei de Preşedinte al ţării, atribuţiile Preşedintelui Parlamentului trebuie să fie îndeplinite de Serafim Urechean.

În judecarea situaţiei date, exemplul României, care are o Constituţie foarte similară cu cea a Republicii Moldova, este cel mai elocvent. Astfel, în Aprilie 2007 când Traian Băsescu a fost suspendat din funcţia de Preşedinte al României, interimatul a fost asigurat de Nicolae Văcăroiu, Preşedintele Senatului, care la rândul său pe durata interimatului a delegat atribuţiile funcţiei de la Senat vicepreşedintelui Doru Ioan Taracila.

Ar fi bine ca noua Coaliţie de guvernare să fie un exemplu şi să acţioneze în spiritul legii, ci nu cum a acţionat Vladimir Voronin, când a cumulat primele funcţii din stat justificându-se prin anumite inexactităţi constituţionale şi legale.

Preşedintele noului Parlament intră în interimatul funcţiei de preşedinte al Republicii Moldova?

Acesta este titlul unui interviu realizat la Europa Liberă cu Alexandru Arsenie, profesor universitar şi expert în drept constituţional. Sincer să fiu, am fost mai mult decât surprins şi nefiind de acord cu unele afirmaţii făcute, voi face unele remarce la următoarele:

„În conformitate cu prevederile constituţionale şi anume articolul 78 din Constituţia RM stabileşte că şeful statului este ales de către Parlament. Adică Parlamentul actual este de o nouă legislatură şi numai el este în drept să aleagă şeful statului. Adică şeful statului ales de Parlamentul precedent deja cade sub dreptul de a fi reales. Nu a ales Parlamentul la 3 iunie şeful statului. În aceste condiţii domnul Voronin este acum preşedinte interimar. Cum va fi ales preşedintele Parlamentului de această legislatură, mandatul preşedintelui interimar expiră.”

1. Voronin în prezent nu poate fi preşedinte interimar întrucât conform art. 91 din Constituţie interimatul intervine doar în caz de vacanţă a funcţiei (expirare a mandatului, de demisie, de demitere, de imposibilitate definitivă a exercitării atribuţiilor sau de deces) ori dacă se află în imposibilitatea temporară de a-şi exercita atribuţiile. În context, pentru a interveni mai întâi vacanţa funcţiei şi apoi interimatul, în cazul lui Voronin poate fi pusă în discuţie doar problema expirării mandatului. Dar art. 80 din Constituţie prevede explicit că mandatul preşedintelui se exercită de la data depunerii jurământului până la depunerea jurământului de către Preşedintele nou ales. Aşa dar, ţinând cont că un nou preşedinte încă nu a fost ales, respectiv nu a depus jurământ, mandatul lui Voronin este încă activ, chiar dacă încalcă termenul de 4 ani.

2. Interimatul funcţiei trebuia să intervină în momentul în care Voronin a fost ales Speaker. Fiind în incompatibilitatea prevăzută de art. 70 şi 81 din Constituţie privind exercitarea de către deputat şi Preşedinte a oricărei alte funcţii retribuite, iar funcţia de Speaker este una retribuită prin lege, el trebuia să aleagă ori între Preşedinte sau Speaker, în context să-şi dea demisia dintr-o funcţie. În cazul în care îşi dădea demisia din funcţia de Preşedinte intervenea vacanţa funcţiei şi interimatul, care urma să fie exercitat de Speaker, adică tot de Voronin. Dacă s-ar fi întâmplat aşa, abia atunci ar fi fost corectă afirmaţia dl. Arsenie, dar aceasta s-ar fi produs datorită demisiei din funcţie, ci nu graţie nealegerii preşedintelui cum afirmă domnia sa.

3. Acum, după constituirea legală a Parlamentului, Voronin din nou va fi în incompatibilitate, pe lîngă art.70 şi 81 din Constituţie şi Legea privind statutul deputatului în art. 3 spune că mandatul de deputat este incompatibil cu funcţia de Preşedinte, deci în termen de 30 de zile el trebuie să demisioneze din funcţia incompatibilă cu funcţia de deputat. Dacă Voronin nu face acest lucru, conform art. 5 din Legea privind statutul deputatului, el este suspendat de drept din funcţia incompatibilă, adică din cea de Preşedinte. Dacă demisionează din funcţia de deputat el rămâne încă Preşedinte, dar ţinând cont de faptul că este al 2 său mandat, Voronin va pierde şi funcţia de Preşedinte şi funcţia de deputat. Prin urmare, renunţarea la funcţia de deputat pentru a fi încă Preşedinte ar putea fi logică doar în contextul în care se va dori provocarea alegerilor anticipate şi menţinerea/folosirea funcţiei de Preşedinte pentru noile anticipate.

ALEGERI ANTICIPATE: (NE)CONSTITUŢIONALITATEA TERMENULUI DE 45 DE ZILE

Termenul de 45 de zile necesar pentru a fi desfăşurate alegerile anticipare a stârnit discuţii contradictorii, care au dus în regim de urgenţă la elaborarea unui proiect de lege menit sa ajusteze celelalte termene electorale la termenul de 45 de zile. Cu toate aceste dezbateri, îmi pun întrebarea este oare constituţional termenul de 45 de zile pentru desfăşurarea anticipatelor?
Articolul 61 punct (3) al Constituţiei RM stipulează următoarele: „alegerile deputaţilor în Parlament se desfăşoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului precedent.” Astfel, Constituţia, legea supremă a ţării, acordă dreptul de a organiza alegerile până în termen de 3 luni. Acest drept se referă şi la alegerile anticipate, întrucât, din formularea articolului menţionat, cele 3 luni se referă şi la dizolvarea Parlamentului precedent.
Cu toate acestea, Codul electoral, articolul 76 punct (3), prevede că „alegerile anticipate vor avea loc în termen de cel mult 45 de zile de la data intrării în vigoare a decretului”.
Astfel, Constituţia oferă dreptul de a desfăşura alegerile anticipate până în termen de 3 luni, în timp ce o lege organică limitează acest drept până la 45 de zile. Constituţia, însă, este legea fundamentală a statului, iar celelalte legi trebuie să fie conforme cu aceasta. Deci, o lege nicidecum nu poate prevedea stipulări care ar contrazice Constituţia, în caz contrar Curtea Constituţională la sesizare examinează şi declară neconstituţionalitatea (nulitatea) prevederilor care contravin Constituţiei.
În cazul alegerilor anticipate, prevederile Codului Electoral, care stipulează termenul de 45 de zile, contravin Constituţiei întrucât limitează dreptul cetăţenilor de a se încadra în alegeri în termen de până la 3 luni.
În context, avem de a face cu încălcarea unui drept constituţional, fiindcă la numirea datei alegerilor se reiese din termenul de 45 de zile, ci nu din cel constituţional de 3 luni, care ar presupune posibilitatea organizării alegerilor să zicem în 2 luni. Limitarea termenului de organizare a alegerilor duce la limitarea termenului în care cetăţenii au dreptul să se încadreze sau să se informeze cu privire la desfăşurarea campanii electorale.
Este adevărat că termenul de 3 luni este unul maximal, fapt ce înseamnă că alegerile pot fi organizate mai repede. Dar, importanţa acestui termen constituţional rezidă în faptul că dreptul cetăţenilor de a avea posibilitatea de a se încadra în organizarea anticipatelor în termen de până la 3 luni nu poate fi limitat prin lege, chiar dacă însuşi alegerile, după cum am menţionat, pot avea loc mai repede de 3 luni.
Consider că prevederile articolului 76 punct (3) din Codul Electoral sunt neconstituţionale, iar asupra problemei date urmează a fi sesizată Curtea Constituţională în vederea examinării constituţionalităţii lor.

ILEGALITATEA PLĂŢII ÎN AVANS PENTRU PRESTĂRI DE SERVICII

(practica judiciară împotriva Moldtelecomului)

După cum probabil se ştie, pentru mulţi din proprie experienţă, marii prestatori de servicii din Republica Moldova, fie că e vorba de servicii de internet, TV sau telefon, percep plăţi în avans pentru serviciile pe care urmează să le presteze. Acest lucru se întâmplă în ciuda faptului că prevederile Codului Civil, art. 971 punct (1), stipulează expres, în cazul prestării de servicii, că „plata pentru servicii se efectuează după prestarea serviciilor”.
De asemenea, potrivit Regulamentului cu privire la modul de prestare şi achitare a serviciilor locative, comunale şi necomunale pentru fondul locativ, contorizarea apartamentelor şi condiţiile deconectării acestora de la/reconectării la sistemele de încălzire şi alimentare cu apă, adoptat prin Hotărârea de Guvern nr. 191 din 19.02.2002, consumatorul „achită plăţile pentru serviciile prestate în luna precedentă pînă la data indicată în factura de plată. La solicitarea consumatorilor, plata pentru serviciile prestate poate fi achitată în prealabil pe o durată convenită de părţi, conform condiţiilor propuse de ele şi stipulate în contract” (capitolul V, punct. 18). Aceasta înseamnă că plăţile se fac pentru serviciile prestate anterior, iar plata în avans poate fi efectuată doar la solicitarea consumatorului, adică la manifestarea prin negociere a voinţei acestuia.
Derogarea de la regula generală de plată după prestarea serviciilor, prevăzută în normele indicate mai sus, poate avea loc doar prin acordul consumatorului (clientului) sau mai bine spus doar dacă părţile convin astfel. Acest aspect este stipulat şi în comentarii neoficiale la art.971 al Codului Civil.

Condiţia de valabilitate a plăţii în avans este convenirea părţilor care poate surveni doar prin negociere. Însă, ţinând cont de faptul că contractele semnate de Clienţi în cazul prestării de servicii sunt contracte de tip standardizat, elaborate în totalitate de Prestatori la care Clienţii aderă fără a se angaja în negocieri, nu putem vorbi despre întrunirea condiţiei de valabilitate a plăţii în avans şi anume negocierea prevederii în cauză. Aşa dar, prevederile contractelor care prevăd plata în avans sunt prevederi de tip standard, în timp ce pentru a fi în conformitate cu prevederile legale ele trebuie să fie clauze negociate.
Prin urmare, felul în care plata în avans este introdusă în contracte de către Prestatori este ilegală întrucât plata în avans nu poate fi face obiectul unor prevederi de tip standard, ci doar a unor prevederi care exprimă voinţa părţilor prin convenire/negociere. Drept consecinţă, Prestatorii, de jure, din start nu au dreptul să includă în clauze de tip standard prevederi care ar stipula plata în avans, orice stipulări care ar prevede plata în avans trebuie să fie negociate/convenite de părţi.

În context, marţi, 05.05.2009, Curtea de apel Chişinău, într-o acţiune civilă îndreptată împotriva Moldtelecomului, a emis o hotărâre prin care a anulat prevederile din contractul semnat de Client cu Moldtelecom ce prevăd plata în avans, recunoscând astfel ilegalitatea acestei practici în felul în care o practică Moldtelecom.

Deşi, hotărârea este încă cu drept de a fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiţie, o consider una justă, care în sfârşit a tălmăcit litera legii în sensul apărării şi prevenirii defavorizării disproporţionate a consumatorilor.

P.S.:  Şi Moldtelecomul este doar unul dintre Prestatorii de servicii care practică în aşa mod plata în avans.

Troleibuzul 25 – Monument lu’ Urecheanu! :)

un adevărat şlagăr pentru politica autohtonă

Aspecte constituţionale în platformele electorale ale partidelor-(I)

Consolidarea instituţiilor statului şi echilibrarea atribuţiilor între puteri reprezintă a necesitate vitală dacă Republica Moldova doreşte să realizeze în practică consolidarea statului de drept şi să asigure bunăstare socială. Toate politicile publice orientate spre satisfacerea necesităţilor societăţii sunt realizate de către instituţiile publice, prin urmare anume de funcţionalitatea acestora depinde calitatea serviciilor sociale şi bunăstarea economică.

Despre necesitatea unei reforme constituţionale se vorbeşte mult, dar, din păcate, fără multă substanţă. E perioadă electorală şi anume acum partidele se străduiesc să vină în faţa alegătorilor cu multe promisiuni şi ceva  mai multe soluţii concrete. Cu toate acestea, în programele electorale ale partidelor participante în alegeri puţine dintre ele abordează problema reformei constituţionale în privinţa primelor trei instituţii din stat: preşedinte, guvern şi parlament.

Doar patru partide abordează această probleme în platformele lor electorale: PSD, PLDM, PPCD şi UCM.

PSD, PLDM

În esenţă propunerea PSD e simplă şi poate fi rezumată la următoarele: ”PSD propune realizarea reformelor constituţionale, legislative şi instituţionale, orientate spre edificarea unui sistem durabil al organizării de stat a Republicii Moldova în baza democraţiei reprezentative, cu participarea directă şi nemijlocită a poporului la formarea tuturor structurilor puterii.”

Astfel, PSD propune:

·                          alegerea directă a şefului statului – Preşedintele RM. Funcţia preşedintelui trebuie să fie incompatibilă cu apartenenţa la un partid pe perioada exercitării mandatului;

·                          alegerea directă şi nominală a majorităţii deputaţilor în Parlamentul RM, care vor reprezenta cetăţenii din toate unităţile administrativ-teritoriale, nu partide politice.

 

Exact aceeaşi abordare este propusă şi de către PLDM. Astfel, se propune:

·                    Alegerea Preşedintelui ţării prin vot direct de către cetăţeni.

·                    Formarea Parlamentului în baza sistemului electoral mixt. Alegerea a 51 dintre deputaţi prin vot direct şi a 50 dintre deputaţi – în baza listelor de partid.

·                    Asigurarea separării reale a puterilor în stat.

Aşadar, propunerile PSD şi PLDM în vederea consolidării instituţiilor statului se rezumă doar la alegerea directă a preşedintelui şi la alegerea directă a jumătate din deputaţi. Din păcate această abordare este în aceeaşi logică în care s-a produs reforma constituţională din 2000. Şi atunci s-a pus accentul practic doar pe modalitatea de alegere a preşedintelui, reforma realizându-se pentru a-l pune la punct pe preşedintele de atunci Petru Lucinschi. Esenţa problemei nu este dacă preşedintele trebuie ales direct sau nu, ci în mecanismul de distribuire a atribuţiilor între puterile statului. Mai mult ca atât, este vital să determinăm ce dorim de la instituţia preşedintelui în stat. Putem destul de repede să revenim la alegerea preşedintelui de către popor, dar acest lucru nu va schimba multe. Lucinshi a fost ales de popor, iar din aceasta o mai mare stabilitate nu am avut. Lucinshi a dorit să încline balanţa atribuţiilor în favoare preşedintelui, Parlamentul s-a opus, prin urmare a schimbat modalitatea de alegere a preşedintelui şi i-a retras unele atribuţii.

Atât PSD cât şi PLDM nu intră în esenţa problemei, ci doar propun schimbarea faţadei (alegerea), nu şi a esenţei (atribuţiile). Despre rolul preşedintelui şi alegerea deputaţilor am mai scris (aici şi aici).

Cele mai complexe abordări a problemei reformei constituţionale sunt înaintate de către PPCD şi UCM.

PPCD

1.PPCD din start identifică corect problema – necesitatea consolidării statului de drept şi echilibrării atribuţiilor puterilor în stat şi propune modelul de urmat – republică parlamentară (Germania, Italia, etc.), dar, chiar prin prima propunere pe care o face (modificarea art. 78 şi 80 din Constituţie  prin care Preşedintele republicii ar fi lipsit de dreptul de a dizolva Parlamentul) produce o distanţare de modelul republicilor parlamentare. Lipsa dreptului de a dizolva Parlamentul este mai mult o trăsătură a republicilor prezidenţiale, astfel în SUA Preşedintele nu poate dizolva Congresul, în aşa fel echilibrându-se puterile Preşedintelui în raport cu autoritatea legislativă. În modelele republicilor parlamentare, Preşedintele, în anumite condiţii, are dreptul de a dizolva Parlamentul. Aceasta prerogativă fiind prezentă atât în Germania, cât şi în Italia, ţări indicate drept model în platforma electorală pentru Republica Moldova. Posibilitatea de a organiza alegri anticipate este o trăsătura distinctivă a republicilor parlamentare (unde judecător al crizelor politice este electoratul), iar pentru aceasta e nevoie anume de posibilitatea de a dizolva Parlamentul. Posibilitatea de a dizolva Parlamentul este un mecanism de a depăşi crizele politice şi blocajele instituţionale, oferind alegătorilor dreptul de a judeca, ci nu negociatorilor de culise. Astfel, în principiu, menţinerea  acestei atribuţii este binevenită pentru funcţia de Preşedinte.

2. Însă, următoarea propune, de a modifica art.98 în următoarea redacţie „fracţiunea parlamentară sau coaliţia postelectorală majoritară în Parlament, care deţine nu mai puţin de 50+1 de mandate, îi prezintă Preşedintelui spre desemnare candidatura prim-ministrului ”, este una extrem de bine venită. Iată ce am scris anterior la această problemă: Consultarea fracţiunilor parlamentare, în vederea nominalizării unui candidat la funcţia de Prim-ministru, trebuie să fie exclusiv un mecanism de mediere menit să contribuie, după caz, la consolidarea unei coaliţii parlamentare. Aceasta înseamnă că preşedintele nu poate să propună o candidatură în afara voinţei coaliţiei parlamentare. În momentul de faţă, Constituţia Republicii Moldova prevede doar obligaţia de a consulta fracţiunile parlamentare, dar nu şi obligaţia de a ţine cont de voinţa majorităţii parlamentare. Această prevedere, plusată de posibilitatea Preşedintelui de a dizolva Parlamentul dacă nu acceptă votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 45 de zile de la prima solicitare, creează o situaţie în care, sub pericolul dizolvării, Legislativul poate accepta un Prim-ministru impus de Preşedinte. Astfel, se ajunge la o situaţie, când deşi Parlamentul votează un Prim-ministru impus de Preşedinte, responsabilitatea actului guvernării cade totuşi pe umerii Parlamentului şi nu a Preşedintelui. Prin urmare, Legislativul este responsabil pentru activitatea Guvernului care, însă, nu este expresia voinţei unei majorităţi parlamentare, ci a voinţei Preşedintelui. Un astfel de Guvern, care nu are în spate o majoritate parlamentară, este un Guvern slab şi vulnerabil, întrucât o guvernare eficientă se bazează pe necesitatea trecerii prin Parlament a pachetelor legislative necesare asigurării unui cadru legal adecvat de activitate, respectiv pe o majoritate parlamentară. Logica răspunderii politice dictează necesitatea unei stipulări exprese a faptului că nominalizarea candidaturii pentru funcţia de Prim-ministru nu poate să iasă în afara voinţei majorităţii parlamentare. Mai mult ca atît, în cazul în care Preşedinte este ales de către Parlament şi nu de popor, normalitatea unei astfel de prevederi este dictată şi de necesitatea legitimării populare a Guvernului, legitimitate transferată Guvernului prin votul de încrede acordat de parlamentari, care sunt aleşii poporului, şi nu de preşedinte.

va urma

S-a băgat moaşte!

E perioadă electorală, unii se agită….. iar alţii săptămâna trecută faceau bani pe seama credinţei!

„Mii de credincioşi vin zilnic la biserica din Grătieşti ca să vadă icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni”. Info-Prim-Neo

Am vrut să scriu ceva, însă, am dat peste o expunere care de minune încadrează esenţa icoanelor făcătoare de minuni, moaştelor şi credincioşilor gata să te calce în picioare în numele credinţei!

S-a băgat moaşte!

de Florin NEGRUŢIU, GÂNDUL | 27 OCTOMBRIE 2008

De dimineaţă, văzând femeile tăvălite-n praf sub copitele turmei de cuvioşi salivând după moaştele Sfântului Dimitrie, m-a cuprins aceeaşi greaţă pe care mi-o provoacă policrucii din autobuz, care se închină larg când trec pe lângă o biserică, dar nu se ridică să-i dea locul gravidei de lângă ei. Am retrăit scenele de pe vremuri, când oamenii se omorau când se băga carne la alimentara: o haită flămândă, capabilă să te sfâşie dacă-i stai în cale şi care, acum, când carnea s-a terminat, tânjeşte după oasele uscate de măduvă ale Sfântului.

Reporterul nostru care a fost azi la Patriarhie ne povestea scene revoltătoare – jandarmi mânând oameni ca pe vite, smintiţi fără simţuri răsturnând căruciorul unei femei doar ca să mai înainteze câţiva paşi până la raclă, preoţi exasperaţi care ţipau la năvălitori: „Nu aveţi nici cel mai elementar bun simţ…”

Cu alte ocazii, aş fi scris indignat despre politicienii care şi-au făcut un obicei din a linge moaştele tuturor sfinţilor sau despre piloşii lui Dumnezeu care intră prin spate, mână-n mână cu gestionarii lăcaşului. Ei sunt credincioşii de lux, un fel de şoferi ai tovarăşului prim, care nu stau la rând, iau direct prin spate. Ne-am obişnuit cu ei, aşa cum ne-am obişnuit cu toate relele, şi prea multe lucruri nu mai sunt aici de spus.

În schimb, despre noi, oamenii duşi sau neduşi la Biserică, merită să vorbim puţin.

Dacă foamea de Dumnezeu ar fi provocat o îmbulzeală sfântă sau dacă am fi asistat la scene cutremurătoare de devoţiune mistică, toată povestea aceasta ar fi avut un sens. Dacă turma ar fi fost întărită de credinţă, atunci am fi putut vorbi de speranţă. Nu mă îndoiesc că la Patriarhie au fost mulţi oameni decenţi şi buni.

Dar, ca mulţime, oamenii aceştia au dat un spectacol îngrozitor. Credinţa uneşte, însă, din imaginile pe care televiziunile le-au transmis pe parcursul întregii zile, n-am văzut o turmă unită de credinţă, cu frică de Dumnezeu şi păstorită blând. Am văzut, în schimb, o mulţime de fiinţe singure, egoiste şi înspăimântate. Căci frica i-a făcut să se calce în picioare, frica inconştientă că nu vor ajunge să-şi frece hainele de raclă şi că, astfel, vor mai pierde un prilej să-i ajute Dumnezeu. Fiecare a dorit să aibă linia lui directă şi personală cu Cel de Sus, chiar dacă, pentru asta, a trebuit să-i calce pe gât pe cei de jos.

Sunt mulţi în autobuz care-şi fac cruce, să-i ajute Dumnezeu, să aibă noroc. Şoferii îşi duc maşinile la sfinţit şi poartă iconiţe la oglindă să nu păţească vreun accident. De Bobotează, se ia apă sfinţită, din care se bea să nu te lovească vreo boală. Nu ştiu cât e credinţă în ritualurile acestea şi cât e superstiţie. De multe ori, îmi pare însă că Dumnezeu a plecat din gesturile noastre zilnice, lăsându-ne să facem o gimnastică mecanică, lipsită de conţinut, pe care n-o înţelegem. Redevenim, astfel, primitivi, în fricile noastre atavice, în lipsa noastră de ruşine şi de compasiune, în egoismul şi însingurarea noastră. Oameni fără Dumnezeu.

DECUPLAREA ALEGERILOR PREZIDENŢIALE DE CELE PARLAMENTARE

…continuare a postării precedente

Problema încălcării termenelor legale a duratei mandatului prezidenţial, a datelor privind  alegerea şi investirea Preşedintelui, ţine de o serie de aspecte constituţionale.

În prezent art. 61 alin.3 din Constituţie stipulează că „alegerile deputaţilor în Parlament se desfăşoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvare”. În context, este necesar de arătat că, conform Hotărârii Curţii Constituţionale nr.31 din 10.11.97, „mandatul Parlamentului se încheie la expirarea termenului de 4 ani de la data alegerilor”.

Astfel, faptul că alegerile se desfăşoară în termen de 3 luni după expirarea mandatului, adică 4 ani de la data precedentelor alegeri, înseamnă că data alegerilor parlamentare va avansa calendaristic în fiecare 4 ani. Prin urmare, în 2001 alegerile au fost organizate pe 25 februarie, în 2005 pe 6 martie, iar în 2009 vor fi pe 5 aprilie. Această situaţie, ţinând cont de faptul că alegerile parlamentare şi cele prezidenţiale se desfăşoară în consecutivitate imediată, îngreunează alegerea şi investirea Preşedintelui în termen constituţional, deci odată la 4 ani odată cu depunerea jurământului. Aşa dar, Constituţia oferă posibilitatea avansării calendaristice a alegerilor parlamentare, însă nu oferă aceeaşi posibilitate şi pentru alegerile prezidenţiale. Prin urmare după alegerea şi investire Parlamentul practic se află în imposibilitate de a alege în termen constituţional Preşedintele ţării. Un exemplu elocvent este situaţia curentă, când alegerile parlamentare se vor desfăşura pe 5 aprilie, în timp ce mandatul Preşedintelui expiră pe 7 aprilie, astfel noul preşedinte nu va putea fi ales şi investit în termen.

În context, pe lângă faptul  că însăşi logica desfăşurării alegerilor parlamentare la 3 luni anume după expirarea mandatului este de principiu litigioasă, ea mai creează şi dificultăţi legate de termenul alegerii Preşedintelui ţării.

 

• O propunere care ar soluţiona problema ar fi ca această prevedere să fie eliminată, iar data alegerilor parlamentare, pentru a respecta şi  termenul de 4 ani al mandatului parlamentar, să fie stabilită prin lege într-o dată fixă (spre exemplu în prima duminică dintr-o anumită lună). Astfel, va fi respectat şi termenul de bază al mandatului de 4 ani, dar şi va fi evitată avansarea datei alegerilor parlamentare care periclitează alegerea în termen a Preşedintelui ţării.

Dar şi aşa, soluţia propusă, însă, nu va remedia o altă problemă destul de importantă legată de faptul că cuplarea alegerilor parlamentare de cele prezidenţiale creează probleme faţă de stabilitatea funcţională a instituţiilor publice. După investirea Parlamentului nou ales urmează procedura de alegere a Preşedintelui ţării, care trebuie să fie ales cu votul a 61 de deputaţi. Deci, piatra de încercare a funcţionalităţii noului Parlament o va constitui alegerea Preşedintelui ţării. Astfel, o majoritate capabilă să formeze Guvernul ar putea fi incapabilă să aleagă Preşedintele, iar în cazul în care alegerea Preşedintelui este imposibilă în cadrul a două scrutine nou alesul Parlament poate fi dizolvat de către Preşedintele în exerciţiu (în 2000 Parlamentul deja a fost dizolvat din acest motiv, iar în 2005 se vehicula intens această posibilitate). Aşa dar, se purcede la noi alegeri parlamentare şi aceasta în pofida faptului că Parlamentul abia a fost ales. Efectuarea unor alegeri anticipate imediat după efectuarea alegerilor în termen, datorită incapacităţii nou aleşii deputaţi de a alege Preşedintele (care nu este funcţia de bază a Parlamentului), este o desconsiderare a voinţei poporului care recent fusese deja exprimată. Deci, situaţii conflictuale care ar putea duce la crize în funcţionarea instituţiilor publice trebuie minimalizate.

• O ieşire din situaţie ar fi decuplarea alegerilor parlamentare de cele prezidenţiale, astfel ca imediat după investire Parlamentul să nu fie confruntat cu o situaţie pasibilă (datorită unei majorităţi de 61 de mandate) să ducă la dizolvarea Legislativului, fără ca el să treacă la îndeplinirea nemijlocită a  funcţiei principale – creaţia legislativă. România a efectuat decuplarea alegerilor prin majorarea mandatului prezidenţial la 5 ani. În condiţiile RM, unde Preşedintele nu este cea mai importantă instituţie în stat, o astfel de majorare a mandatului nu va produce efecte în detrimentul valorilor democratice.

De asemenea, pentru a interpreta corect art.80 al Constituţiei (problemă abordată aici) în sensul că mandatul Preşedintelui ţării este de 4 ani şi poate fi prelungit, prin lege organică, doar în caz de  război sau de catastrofă, iar mandatul încetează doar la depunerea jurământului de Preşedintele nou ales,

• este necesar ca art. 90 alin.1 din Constituţie să fie modificat în sensul eliminării prevederii că vacanţa funcţiei prezidenţiale poate interveni şi în cazul expirării mandatului. În această situaţie, mandatul Preşedintelui RM va fi similar cu cel al Preşedinţilor USA sau României, care depun jurământul de investire exact în aceeaşi zi, odată la 4 ani în cazul SUA, şi, deja, odată la 5 ani în cazul României.

ALEGEREA PREŞEDINTELUI: CONTRADICŢII CONSTITUŢIONALE, INTERPRETĂRI INCORECTE ŞI ABUZIVE

RM a intrat în perioada electorală, iar noi electoratul urmează să alegem direct un nou Parlament, după care prin mandatul încredinţat deputaţilor urmează să alegem un nou Preşedinte şi un nou Guvern.

Dacă luăm ca bază consecutivitatea din 2005, alegem în primul rând Parlamentul, apoi Preşedintele, după care Guvernul. Constituirea noului Parlament, precum şi crearea unei majorităţi parlamentare (52 deputaţi) capabile să formeze Guvernul  nu cred că va constitui cea mai importantă problemă. Piatra de încercare a funcţionalităţii noului Parlament o va constitui alegerea Preşedintelui ţării, întrucât pentru această alegere e nevoie de 61 de deputaţi. Astfel, o majoritate capabilă să formeze Guvernul ar putea fi incapabilă să aleagă Preşedintele, iar în cazul în care alegerea Preşedintelui este imposibilă în cadrul a două scrutine nou alesul Parlament poate fi dizolvat de către Preşedintele în exerciţiu. În context, în continuare voi încerca să abordez unele aspecte constituţionale contradictorii privind durata mandatului şi alegerea Preşedintelui.

Conform art.80 alin. 1 din Constituţie mandatul Preşedintelui ţării este de „4 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului”, în timp ce alin 2 al aceluiaşi articol spune că „Preşedintele Republicii Moldova îşi exercită mandatul până la depunerea jurământului de către Preşedintele nou ales”. Aceste prevederi înseamnă că durata mandatului este de exact 4 ani, mandatul începe din momentul depunerii jurământului şi nu din momentul alegerii, precum şi că mandatul Preşedintelui încetează exact în momentul în care Preşedintele nou ales depune jurământ. Astfel, în momentul în care Preşedintele nou ales depune jurământul se termină un mandat şi automat începe altul. Faptul că mandatul Preşedintelui este de 4 ani, fără ca Constituţia să prevadă ca excepţie prelungirea lui automată până nu depune jurământul Preşedintele nou ales, înseamnă că depunerea jurământului trebuie să fie exact în aceeaşi zi odată la 4 ani. Drept exemplu serveşte alegerea Preşedintelui SUA, astfel George W Bush a depus jurământ şi a început exercitarea primului mandat la 20 ianuarie 2001, cel de-al doilea jurământ a fost depus la 20 ianuarie 2005, iar Barack H. Obama a depus jurământul la 20 ianuarie 2009.

În RM, însă, interpretarea art.80 este făcută de o manieră abuzivă ce face ca mandatul Preşedintelui să fie mai mare de 4 ani. Astfel, deşi Vladimir Voronin a depus jurământ la 7 aprilie 2005 este mai mult ca sigur, ţinând cont că alegerile parlamentare vor fi abia pe 5 aprilie an curent, că alegerea noului Preşedinte şi depunerea jurământului va fi cu mult după 7 aprilie 2009, dată la care în mod normal constituţional ar trebui să depună deja jurământul noul Preşedinte.

Din păcate, însă, problemele legate de durata mandatului îşi trag rădăcina chiar în textul Constituţiei. Astfel, art.90 alin 1 prevede că „Vacanţa funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova intervine în caz de expirare a mandatului, de demisie, de demitere, de imposibilitate definitivă a exercitării atribuţiilor sau de deces ”. După cum, însă, am arătam mai sus, art.80 alin.1 şi 2 stipulează că mandatul Preşedintelui este de 4 ani, se exercită din momentul depunerii jurământului şi încetează în momentul în care Preşedintele nou ales depune jurământ. Prin urmare, esenţial este momentul depunerii jurământului, când prin acelaşi act încetează un mandat şi automat începe altul, astfel încât la expirarea mandatului în termen în nici un caz nu poate surveni vacanţa funcţiei !!! Mandatul Preşedintelui în exerciţiu încetează automat când începe mandatul Preşedintelui nou ales. Aşa dar, prevederea din art.90 alin.1 precum că vacanţa funcţiei intervine şi la expirarea mandatului este aberantă, întrucât nu corespunde realităţii. Aducem exemplul Constituţiei României unde se spune în art. 97: „Vacanţa funcţiei de Preşedinte al României intervine în caz de demisie, de demitere din funcţie, de imposibilitate definitivă a exercitării atribuţiilor sau de deces.”  Nici vorbă de expirare a mandatului. Iar Constituţia Franţei, care se spune a servit drept bază pentru Constituţia RM, în general nu prevede exemple de vacanţă a funcţiei. Autorii Constituţiei RM au făcut o greşeală enormă care a servit drept sursă pentru alte greşeli.

În context, Curtea Constituţională interpretând articolele 80 alin 1 şi 2 şi 90 prin hotărârea nr. 43  din  14.12.2000 spune: „În cazul apariţiei  vacanţei funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova în condiţiile art.90 alin.(1) din Constituţie în  legătură  cu expirarea  duratei  mandatului  prevăzute  la  art.  80  alin.  (1)  din Constituţie,  Preşedintele  Republicii  Moldova îşi  exercită  mandatul, potrivit art.80 alin.(2) din Constituţie, până la depunerea jurământului de către Preşedintele nou-ales”. Astfel, prin această interpretare Curtea Constituţională, ţinând cont de faptul că art.90 alin. 1 prevede că vacanţa intervine şi la expirarea mandatului, prevedere care este greşită, dar neglijând faptul că mandatul este de exact 4 ani, spune că mandatul expiră, apoi intervine vacanţa funcţiei, după care se prelungeşte mandatul preşedintelui până nu depune jurământ Preşedintele nou ales.

În această cauză Curtea Constituţională a dat dovadă de miopie acută, întrucât ea nu a intrat în esenţa a ceea ce înseamnă vacanţa funcţiei, a neglijat faptul că mandatul este de exact 4 ani, a neglijat faptul că prelungirea mandatului poate interveni, prin lege organică, doar în caz de  război sau de catastrofă, precum şi a neglijat faptul că vechiul mandat poate înceta doar la depunerea celui nou. Prin faptul că Curtea Constituţională are în vedere prelungirea mandatului ea a produs un abuz întrucât practic a completat prevederile Constituţii deşi nu are acest drept. Doar Parlamentul poate completa Constituţia, Curtea Constituţională trebuie doar să o interpreteze.

Iar interpretarea corectă a art.80 alin 1 şi 2, ţinând cont că mandatul Preşedintelui durează exact 4 ani, iar mandatul durează de la şi până la depunerea jurământului nou alesul Preşedinte, ar trebui să fie:

1.      La expirarea termenului de 4 ani, nou alesul Preşedinte trebuie deja să depună jurământul de investire.

2.      Expirarea mandatului şi începerea noului mandat se produce prin acelaşi act şi anume depunerea jurământului de către nou alesul Preşedinte şi nu reprezintă acte distincte.

3.      În acest caz, vacanţa funcţiei Preşedintelui nu este posibilă, întrucât vechiul  mandat încetează automat la începerea celui nou.

 În concluzie, vacanţa funcţiei nu trebuie să survină la expirarea mandatului, art. 90 alin. 1 trebuie modificat în acest sens, iar art.80 alin 1 şi 2 este cazul să fie interpretat în modul în care este corect conceput. Astfel, dacă Preşedintele a depus jurământ la 7 aprilie 2005, tot la 7 aprilie 2009 să depună jurământ şi nou alesul Preşedinte, iar însăşi procedura de alegere să fie efectuată înainte de această dată.

Asasinarea lui Roşca, certitudini şi întrebări

Certitudini:

1.      Atentatul nu a avut loc, astfel fapta infracţională nu a avut loc.

2.      Killerul este necunoscut, astfel subiectul infracţiunii este necunoscut.

3.      Conţinutul convorbirilor între presupusul killer şi Urechean, Pasat, Pleşca este necunoscut, astfel unica probă de legătură între aceştia este că de pe numărul de telefon mobil al presupusului killer au fost înregistrate apeluri de ieşire şi intrare către încriminaţi. Însă, atât timp cât killerul rămâne a fi necunoscut, de altfel ca şi conţinutul convorbirilor, aceste probe nu probează nimic.

4.      Din timpul înregistrat al convorbirilor reiese că între Urechean, Pleşca, Pasat şi cealaltă persoană nu s-au purtat convorbiri telefonice de conţinut întrucât durata lor a fost între 5 şi 22 secunde, astfel cu Urechean s-au purtat 2 convorbiri de 5 şi 6 secunde, iar cu Pleşca 2 convorbiri de 8 şi 14 secunde. Unica discuţie de conţinut a fost între persoana prezumată a fi killer şi Roşca – 98 de secunde.

5.      Presupusul killer este persoana care a iniţiat apelurile către Urechean, Pleşca şi Pasat.

Întrebări:

 

1. Este ştiu faptul că toţi operatorii de telefonie mobilă sunt obligaţi să înregistreze şi să stocheze pentru câteva luni toată informaţia cu privire la numerele de telefon ale apelanţilor, cât şi datele despre durata convorbirilor (însă nu şi conţinutul lor). Prin urmare de ce Urechean, Pleşca şi Pasat, dacă într-adevăr au avut intenţii criminale, au purtat cu presupusul killer convorbiri de pe numerele înregistrate pe numele lor, astfel expunându-se, şi nu de pe numere de cartelă preplătită, la fel ca şi killerul, pentru a nu putea fi depistaţi?
2. Care este logica ca presupusul killer să-i telefoneze pe toţi autorii intenţiei de asasinare, astfel expunându-i pe toţi?
3. Care este logica ca autorii intenţiei, toţi să discute la direct cu presupusul killer şi nu prin intermediari, astfel asigurându-şi siguranţa în caz de eşec?
4. Pasat în calitatea lui de ex-şef al SIS şi al Ministerului Apărării, instituţii specializate în măsuri de securitate, chiar putea să nu ştie despre necesitatea elementară a asigurării măsurilor de siguranţă expuse mai sus?
5. Care este logica ca presupusul killer să-i expună pe presupuşii autori ai asasinatului, astfel punându-şi în pericol propria siguranţă atât timp cât presupuşii angajatori rămân în libertate? Pentru siguranţa sa nu era mult mai simplu pur şi simplu să plece?

Toate cele expuse, mă fac să cred că fie Urechean, Pleşca şi Pasat, în cazul în care într-adevăr au pus la cale în aşa fel (hal) tentativa de asasinare, sunt pur şi simplu nişte imbecili, fie că reprezentantii organelor de drept ne consideră pe noi ….restul…. nişte imbecili, devreme ce ne-au prezentat prin conferinţă de presă un caz atât de imbecil conceput şi argumentat!!!!